ISLANDA. Guvernul a renunțat la UE, dar populația nu este de acord

ISLANDA. Guvernul a renunțat la UE, dar populația nu este de acord

Aproximativ 63% din populaţia islandeză se opune retragerii candidaturii ţării lor pentru aderarea la UE, potrivit unui sondaj de opinie publicat vineri în cotidianul Frettabladid, informează AFP.

Guvernul islandez a anunţat la 12 martie retragerea candidaturii, estimând că 'interesele Islandei sunt servite mai bine în afara UE'. Însă acest anunţ este considerat ilegal de opoziţie, pentru că nici parlamentul, nici populaţia nu au fost consultate.

Potrivit sondajului, 44% dintre persoanele intervievate se 'opun complet' demersului guvernului lor şi 19% 'mai degrabă se opun'. În acelaşi timp, 15% s-au declarat 'total favorabili' acestui demers, iar 9% 'mai degrabă favorabili'. De asemenea, 13% s-au abţinut să dea un răspuns.

Duminică, 7.000 de islandezi au participat la o manifestaţie de protest la Reykjavik, o mobilizare extrem de ridicată pentru ţară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aleasă în 2013 pe baza unui program eurosceptic, coaliţia de centru-dreapta nu a reuşit niciodată să adune o majoritate de deputaţi pentru a opri procesul de aderare, dat fiind că unii dintre membrii săi doreau organizarea unui referendum pe această temă.

Pentru cei mai mulţi dintre islandezi, ideea de a supune pescuitul unor cote impuse de Bruxelles este impopulară. Acest capitol al pescuitului nu a fost niciodată abordat în afara negocierilor dintre Reykjavik şi Bruxelles, din iunie 2011 până în ianuarie 2013.

Sondajul a fost realizat în perioada 18-19 martie, pe un eşantion de 801 persoane. Islanda are o populaţie de aproape 330.000 de locuitori.