Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

ISIS se extinde în Irak, profitând de discordia dintre Obama și Bagdad

Luptătorii ISIS, deși inferiori numeric și tehnic, dovedesc o mai mare mobilitate și efi ciență decât aliații FOTO: MEDIAFAX
Autor: | | 3 Comentarii | 1592 Vizualizari

Prin atacuri fulgerătoare, jihadiștii au ocupat un oraș și jumătate, în timp ce la Mosul ofensiva bate pasul pe loc

În ciuda masivei operațiuni lansate de coaliția internațională sprijinită de Statele Unite pentru eliberarea orașului Mosul, ISIS a găsit suficiente resurse pentru a-și extinde zona controlată, ocupând un oraș și jumătate din altul, în partea de vest a țării.

Potrivit Reuters, militanții islamiști au atacat duminică, printr-o surprinzătoare manevră, orașul Rutba, aflat în apropiere de frontierele cu Siria și Iordania, în încercarea de a crea diversiuni și a slăbi presiunea asupra Mosul. Vinerea trecută, ei au lansat o operațiune asemănătoare asupra orașului Kirkuk, de unde au fost alungați după două zile de lupte crâncene, în care numărul victimelor din rândurile aliaților a fost dublu față de cel al jihadiștilor.

La Rutba, trupele irakiene și luptători din triburile sunnite susțin că au reușit să păstreze sub control cealaltă jumătate a orașului și intrarea pe autostrada strategică care leagă Bagdadul de frontiera vestică.

Apar noi fiefuri ISIS

Rutba se află în provincia vestică Anbar, un focar al insurgenței sunnite împotriva guvernului irakian condus de șiiți, dar și împotriva Statelor Unite care l-au răsturnat de la putere pe Saddam Hussein (și el sunnit), în 2003.

În afară de jumătate din Rutba, ISIS a reușit să recucerească din mâinile kurzilor orașul Sinjar, în regiunea Ninive, situată tot în vest.

Site-ul israelian Debka informa acum câteva zile că o parte importantă din trupele ISIS, aflate în interiorul Mosulului, împreună cu cantități mari de armament și muniție, s-au retras spre vest, în zona dintre frontierele Iordaniei și Siriei, încercând să-și stabilească aici un nou fief. Atacurile surprinzătoare de la Rutba și Sinjar confirmă aceste informații.

Retragerea unei părți a jihadiștilor din Mosul a fost posibilă din cauza neînțelegerilor grave dintre Washington și Bagdad.

Ba’aj, mărul discordiei

Potrivit Debka, președintele Obama i-a cerut imperativ premierului irakian Al- Abadi să închidă așa-numita Cale Ba’aj. Este vorba de o rută lungă de 500 de kilometri, care nu figurează pe hărți, și a fost deschisă de ISIS acum doi ani pentru a-i servi drept coridor de comunicare între „capitala” lor din Irak, Mosul, și celălalt fief, Raqqa, în Siria. Calea Ba’aj a fost utilizată acum de ISIS pentru a-și retrage o parte din efective și echipamente din Mosul spre provincia Anbar.

Statele Unite nu pot bombarda acest coridor, deoarece el este folosit și de refugiații civili care fug din Mosul, iar premierul irakian i-a transmis lui Obama că va închide Calea Ba’aj doar dacă cei 75.000 de musulmani sunniți aflați acum în Mosul vor fi expulzați. Al-Abadi afirmă că ISIS nu va putea fi învinsă câtă vreme în Mosul se află și sunniții, care colaborează cu jihadiștii, sunniți și ei.

Capcana religioasă

Washingtonul nu acceptă în ruptul capului o expulzare în masă a sunniților, pentru a nu fi tras într-un război religios. Diferendul cu Bagdadul pare cauza pentru care ofensiva de la Mosul bate pasul pe loc, deși a fost pregătită de luni de zile, iar o armată aliată de 30.000 de oameni se luptă cu numai 5000 de jihadiști




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate