Editura Evenimentul si Capital

Jihadiştii VIN în FUGĂ către EUROPA. Ultima redută a ISIS are orele numărate

Autor: | | 7 Comentarii | 5500 Vizualizari

La Raqqa, capitala istorică a Statului Islamic din Siria, au rămas asediaţi ultimii jihadişti străini, mai ales francezi, dar ar putea fi şi voluntari ai războiului sfânt sosiţi din Italia. Ultimele informaţii spun că mulţi jihadişti periculoşi, care au supravieţuit, încearcă să ajungă în Europa cu ajutorul bărcilor şi navelor de mici dimensiuni, strecuraţi printre migranţi obişnuiţi.

Main, soţia siriană a unui foreign fighter marocan, care în vară s-a predat forţelor curde, a dezvăluit că potrivit soţului ei, în prima linie erau între 10 şi 15 mujahedini sosiţi din Italia. Se calculează că pe frontul stegurilor negre, în principal în Siria şi Irak, au sosit de-a lungul anilor între 30 şi 40.000 de voluntari jihadişti.

Americanii susţin că mai mult de 20.000 au fost ucişi. 30-40% dintre supravieţuitori ajunşi din Europa s-ar fi întors pe vechiul continent. Mulţi sunt monitorizaţi sau susţin că au abandonat lupta armată, dar în realitate există temerea că unii au avut de mult timp ordin să se reîntoarcă pentru a crea noi celule sau să înroleze noi adepţi pentru posibile atentate.

Nu e un secret că neînduplecaţii Califatului sunt chiar combatanţi srtrăini. La Raqqa rămân asediaţi în centrul oraşului între 200 şi 300 de mujahedini. Forţele democratice siriene din baza curdă care asediază de 4 luni ultima ''capitală'' a Statului Islamic au declarat: ''Au rămas combatanţii străini, care refuză să capituleze şi nu vor să plece''. Combatanţii anti ISIS care se bucură de sprijin american au lansat asaltul final: ''Bătălia va continua până când întregul oraş va fi curat'', a anunţat Talal Selo, purtătorul de cuvânt al Forţelor democratice siriene. Eliberarea oraşului ar trebui să fie o chestiune de ore. Ceea ce ar putea întârzia victoria ar fi folosirea de scuturi umane.

Şeful neînduplecaţilor din Raqqa este belgianul-francez Oussama Atar considerat creierul atacurilor teroriste de la Paris din 2015 şi Bruxelles în 2016.

''Dacă jihadiştii vor muri în aceste lupte spun că ar fi cu atât mai bine, fiindcă altfel pot cădea în mâinile forţelor siriene şi vor depinde de jurisdicţia siriană'', a declarat fără echivoc ministrul Apărării francez, Florence Parly.

"Revenirea în Europa a teroriştilor jihadişti va fi dificilă, fiindcă 15 ţări europene au eliminat cetăţenia miliţienilor ISIS care aveau una dublă. Numai în Anglia s-a retras cetăţenia a 150 de jihadişrti, titrează Il Giornale. În acest moment, după atâtea înfrângeri, aceştia sunt dispersaţi în diferite ţări, iar obiectivul lor este regruparea în Libia, de folosit ca o trambulină de lansare spre Tunisia şi Maroc, de unde s-au înrolat de-a lungul anilor mii de foreign fighters".

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
07:10 Justiția e oarbă sau are orbul găinilor? 22:57 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Cine este al 4-lea procuror din înregistrările lui Cosma și cui i s-a mai pregătit UN DOSAR 22:38 Alte NEREGULI INCREDIBILE la DNA Ploieşti! Vlad Cosma a explicat CUM ERA INSTRUIT să fie consecvent. REACŢIA JUDECĂTORILOR, de neuitat 22:24 Teribilul ROL FALS JUCAT de Dragnea şi CAMUFLAJUL din spatele REVOCĂRII ŞEFEI DNA. Se ştie deja DECIZIA LUI TOADER pentru Kovesi 20:18 STENOGRAME EXPLOZIVE cu procurorul DNA Mihaiela Iorga Moraru și un PERSONAJ CELEBRU. Un nou scandal în Justiţie 20:08 Laura Codruţa Kovesi, din nou la ATAC. Ce planuri are ŞEFA DNA? Breaking News! 18:36 VIOLENȚE la protestul din fața DNA. Mălin Bot, o nouă încăierare cu jandarmii! Informații de ultimă oră! 18:23 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Kovesi A MINȚIT ÎNCĂ O DATĂ. Documentul care o incriminează 14:28 BĂSESCU tranșează scandalul DNA Ploiești. SFAT VITAL pentru Iohannis: „CEREAM imediat O ANCHETĂ”! 11:13 Elena Udrea, ATAC la Kovesi: NU vreau să fiu EXECUTATĂ. O să fiu aceeași și dacă intru la PUȘCĂRIE 11:08 Laura Codruţa Kovesi, în centrul unui NOU SCANDAL. Inspecţia Judiciară efectuează VERIFICĂRI. News Alert 15:21 MITING LA COTROCENI. Abuzurile procurorului Portocală AU STÂRNIT PSD. SCANDAL la POARTA LUI Iohannis. Update 15:05 DOVADA care o incriminează pe șefa DNA. Vlad Cosma: „Kovesi A MINȚIT”. Apar NOI DEZVĂLUIRI 11:49 Toader, Kovesi, raportul şi revocarea, MISTER ELUCIDAT! CE SE POATE FACE şi ce nu? Un fost ministru al Justitiţiei A LĂMURIT TOTUL 11:09 Adevărata VULNERABILITATE a șefei DNA. MARILE ȘPĂGI și MARILE AVERI, „uitate” de Kovesi. Atacul neașteptat al unui jurnalist 08:48 NOI informații în SCANDALUL DNA. Daniel Savu CONTRAATACĂ. Ce le pregătește procurorului „Portocală” și lui Lucian Onea 19:28 PROCURORUL „PORTOCALĂ”, călătorie INCOGNITO prin Drumul Taberei. NEGULESCU, întâlnire de gradul ZERO 15:39 Inspecția Judiciară a CSM s-a SESIZAT din oficiu. Verifică DEZVĂLUIRILE lui Vlad Cosma despre DNA Ploiești și procurorul „Portocală” 18:43 De-a ce se joacă Tudorel Toader? PSD-iștii au ieșit la ATAC! REACȚIE DURĂ după declarațiile ministrului Justiției! Ce I SE PREGĂTEȘTE

Articole salvate