Editura Evenimentul si Capital

UPDATE. Irina Truică nu ştie de ce a fost chemată la DNA. SURSE: i se schimbă acuzaţiile

Irina Truică
Autor: | | 0 Comentarii | 1131 Vizualizari

Irina Truică, fosta soţie a omului de afaceri Remus Truică, s-a prezentat la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru audieri în dosarul creditelor de la BRD.

UPDATE. Acuzaţiile formulate la adresa Irinei Truica ar putea fi schimbate, ne-au informat surse judiciare. Deocamdată, Biroul de presă al DNA nu a confirmat, dar nici nu a infirmat acest lucru.

Irina Truică a declarat, la intrarea în sediul DNA, că nu ştie care sunt acuzaţiile procurorilor DNA. "Haideţi să vedem despre ce e vorba", a precizat fosta soţie a miliardarului Remus Truică.  Ea va fi audiată în dosarul creditelor contractate de la BRD, informează B1 TV.

În același dosar, fosta soție a lui Truică, Irina, este urmărită penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani.

Totodată, alte 27 de persoane s-au ales cu dosar penal, printre care fostul senator Sorin Roșca-Stănescu, omul de afaceri Adrian Sârbu, precum și foști și actuali directori ai BRD, Sorin Popa (fost vicepreședinte BRD), Lucian Cojocaru, Alexandru Claudiu Cercel Duca, Gabriela Ștefănescu Gavrilescu, Dana Băjescu, Andrei Mihail Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceaușu, Alice Monac, Alexandru Lucian Anghelescu.

Conform DIICOT, la sfârșitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât și cele emise de BNR, unor persoane fizice și/sau societăți comerciale, activitatea infracțională concretizându-se în obținerea unor importante sume de bani din săvârșirea subsecventă a unor infracțiuni de înșelăciune.

O fraudă cu credite ilegale de 43 de milioane de euro care a fost investigată inițial de parchetul antimafia DIICOT a fost transferată la DNA. Anchetatorii susţin că au descoperit mai multe acuzații de abuz în serviciu, infracţiuni ce pot fi investigate doar de procurorii anticorupţie.

Ştire în curs de actualizare




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate