Editura Evenimentul si Capital

Irina și judecătoarea din oficiu (I). Viaţa la curte

Autor: | | 6 Comentarii | 5901 Vizualizari

A intrat la vorbitor târându-și picioarele, ca și cum lanțuri grele ar fi împiedicat-o să pășească. Avea părul strâns cu un elastic din ăla cu care leagă bătrânele legătura de pătrunjel. Vedeam în ea un amestec ciudat de animalitate și inocență, care te împingea să îi afli povestea.

Irina avea 20 de ani, dar puțina ei viață concentrase suferința unui întreg univers. Un copil cu trup de femeie, o femeie cu suflet de copil, asta era ea. Privea stingheră, frecându-și mâinile de emoție sau pur și simplu pentru că nu știa ce să facă cu ele. Era frumoasă, dar acum știu că ar fi dat orice să evadeze din trupul ăsta care îi adusese numai nenorociri.

- Bună ziua, domnule avocat. Vă mulțumesc că ați venit să mă vedeți. M-am și mirat când m-au anunțat că mi-a venit avocatul, pentru că eu n-am bani de așa ceva.

- Am fost desemnat avocat din oficiu, i-a răspuns sec și protocolar bărbatul. Mă plătește statul.

Vorbele lui sunaseră atât de tăios, de parcă ar fi fost trimisul lui Dumnezeu pe pământ, să-i mântuie pe păcătoșii cei netrebnici.

- Și eu ce trebuie să fac? A întrebat Irina.

- Să-mi semnați aceste documente.

- Asta-i tot ?

- Da. Am înțeles că ați recunoscut fapta, deci vom merge pe o individualizare a pedepsei.

- Pe o ce ?

- Asta e problema mea. Sunt chestiuni prea tehnice ca să le pricepeți. O să vorbesc cu mama dumneavoastră să îmi aducă niște caracterizări de la vecini, prieteni.

- Eu n-am mamă, nici asta nu știți? Sau nu v-a spus domnul procuror ?

Irina era dezamăgită. Avocatul ăsta nu era ca cei pe care îi văzuse ea prin filme. Genul care face orice ca să își scoată clientul nevinovat.

- Totuși, nu vreți să știți cum s-a întâmplat? Poate mă răzgândesc și nu mai recunosc. Vreau să mă asculte și pe mine cineva.

- Nu știu la ce m-ar ajuta să vă ascult. Domnul procuror m-a chemat pentru o recunoaștere. N-am timp să ascult povești că mai am și alți inculpați care mă așteaptă.

- Atunci refuz să îmi fiți avocat. Am voie?

- Cum doriți, e dreptul dumneavoastră.

- O zi bună domnule avocat din oficiu. Sper să nu ne mai întâlnim niciodată.

Și uite așa se duc naiba drepturile inculpaților, oricât de fundamentale ar fi ele. Irina a devenit un personaj de rechizitoriu, iar viața ei a fost capturată între coperțile unui stufos dosar penal. Nimeni n-o învățase ce să spună, cum și cât să vorbească, fusese singură împotriva tuturor.

Ce-i drept, procurorul îi dăduse un alt avocat din oficiu, la fel de interesat de cauză ca și primul. Totul se rezuma la un formalism lipsit de substanță, în care avocatul îl asista pe acuzat fără să știe care sunt acuzațiile, după care semna fără să citească declarații, procese verbale de aducere la cunoștință și, în general, cam tot ce i se punea sub nas.

Irina era acuzată de omor deosebit de grav și stătea arestată preventiv de mai bine de un an. N-o vizitase nimeni în timpul ăsta că părinți n-avea, bunica era și ea moartă, iar soră-sa zăcea în comă într-un pat de spital.

Începuse să se obișnuiască cu traiul după gratii, că altfel n-avea încotro. Îndurase ea pedepse mult mai rele decât asta. Își primea zilnic coaja de pâine și bruma de mâncare, mulțumind bunului Dumnezeu că la pușcărie n-avea cine să-i rupă oasele.

Colegele de celulă se cam temeau de ea- mai toate erau fie condamnate, fie acuzate de fapte lipsite de violență. Femei de casă, ce nu striviseră mai mult de un gândac de bucătărie în viața lor, tremurau la gândul că printre ele se află o criminală. În general, în pușcărie oamenii se diferențiază ca infracțiunile din codul penal. Ăia cu fapte grave sunt ocoliți, dar temuți. Nu-i de colo să fii acuzat de omor deosebit de grav. Cu atât mai mult pentru o femeie.

Dar Irina mai avea o calitate care îi atrăsese disprețul celorlalte femei – fusese prostituată de lux.

- Și curvă și criminală, asta e prea de tot.

- Păi dacă nu le ajunge munca cinstită e mai ușor să dai din fund.

- Ce ți-ar mai fi plăcut și ție să ai fund din care să dai, hai mai taci din gură.

- Ce vorbești tu de muncă cinstită, Vasilico? Tu cu delapidarea ta de două milioane ești cinstea întruchipată, nu?

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate