Editura Evenimentul si Capital

Marinarii americani au fost eliberaţi după ce Washingtonul s-a aplecat în faţa Teheranului. Ce a trebuit să facă John Kerry pentru a OBŢINE ELIBERAREA lor

Gardienii Revoluţiei din Iran au ajuns la concluzia că americanii au pătruns "neintenţionat" în apele teritoriale iraniene
Autor: | | 29 Comentarii | 17626 Vizualizari

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că Iranul i-a eliberat pe cei zece membri ai Forţelor Navale ale SUA reţinuţi după ce două ambarcaţiuni de mici dimensiuni au pătruns în apele iraniene din Golful Persic, în urma unor probleme mecanice, după cum susţineau oficiali americani. Eliberarea marinarilor americani s-ar fi produs după ce Teheranul a primit din partea Statelor Unite "scuzele" pretinse pentru violarea apelor sale teritoriale.

UDPATE, ora 12.30. Informaţia privind eliberarea celor zece marinari americani reţinuţi de Gardienii Revoluţiei din Iran a fost livrată presei occidentale de televiziunea de stat iraniană PressTV. Potrivit BBC, secretarul de stat american John Kerry ar fi avut o discuţie telefonică, imediat după producerea incidentului, cu ministrul iranian de Externe Javad Zarif pentru a lămuri situaţia.

Membri de frunte ai armatei Gardienilor Revoluţiei din Iran i-au interogat pe militarii americani, în insula Farsi, concluzionând ulterior că ambarcaţiunile acestora au pătruns "neintenţionat" în apele teritoriale ale Iranului.

Ministerul iranian de Externe a precizat că militarii americani reţinuţi de Gardienii Revoluţiei din Iran vor fi eliberaţi abia după ce Statele Unite îşi vor cere scuze pentru violarea apelor iraniene din Golful Persic. Potrivit BBC, pretenţiile iranienilor ar fi fost îndeplinite de SUA iar cei zece ostatici urmează să fie eliberaţi în cursul zilei de miercuri. Cei zece sunt ţinuţi, deocamdată, pe insula Farsi şi interogaţi de Gardienii Revoluţiei în privinţa motivelor care au determinat gestul lor, transmite televiziunea de stat iraniană PressTV, preluată de CNN.


Potrivit oficialilor americani, navele Riverine au întâmpinat probleme mecanice marţi şi au fost duse pe insula iraniană Farsi. Teheranul a informat că navele şi echipajele vor fi eliberate "cu promptitudine", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, citat de mediafax.ro. Agenţia iraniană de presă Fars susţine însă că marinarii americani "spionau" în apele teritoriale iraniene. Marinarii - nouă bărbaţi şi o femeie - au fost reţinuţi de Gardienii Revoluţiei din Iran, a precizat Fars.

"Am pierdut contactul cu două ambarcaţiuni de mici dimensiuni ale SUA în drum din Kuwait către Bahrain", a precizat un oficial din cadrul administraţiei americane. Incidentul de marţi s-a produs în apropierea insulei Farsi, din mijlocul Golfului Persic.

Potrivit unor oficiali americani, cei zece marinari vor fi eliberaţi cel mai probabil în cursul dimineţii de miercuri.

În urma incidentului, secretarul de Stat american, John Kerry, l-a sunat imediat pe ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, pentru demararea negocierilor.

Un oficial a precizat pentru AP că John Kerry "a discutat personal cu Zarif pe această temă pentru a ajunge la acest rezultat".

Kerry şi Zarif au dezvoltat o relaţie personală de-a lungul celor trei ani în care au negociat acordul nuclear dintre Iran şi marile puteri.

Agenţia conservatoare de presă Tasnim menţionează că navele americane erau echipate cu arme automate.

Gardienii Revoluţiei din Iran au mai avut acţiuni agresive în trecut, în cadrul misiunilor lor de protejare a frontierelor maritime iraniene.

Cincisprezece marinari britanici au fost reţinuţi timp de 13 zile în 2007, după ce au fost capturaţi într-o zonă disputată între Iran şi Irak.

Tensiunile dintre Statele Unite şi Iran rămân mari în pofida acordului nuclear încheiat în 2015.

În decembrie, Iranul a efectuat teste cu rachete în apropierea unor nave americane de război şi a altor vase comerciale în Strâmtoarea Hormuz. Testele au fost "foarte provocatoare", a apreciat un comandant militar american la acea vreme.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:25 Raportul privind arhiva SIPA pe înţelesul tuturor. O parte din arhiva SIPA a rămas la Ministerul Justiţiei 07:05 Ultimul șef al SIPA: „Raportul Comisiei mi se pare unul superficial” 00:00 O nouă diversiune de tip securistic marca Tudorel Toader: Falsificarea Listei SIPA | ROMÂNIA LUI CRISTOIU 00:00 Marius Oprea: Monica Macovei a primit un CD pe care se afla opisul dosarelor din arhiva SIPA 21:32 Dragnea a RĂBUFNIT după raportul publicat de EVZ. "DESECRETIZARE! E important ceea ce e în arhivele SIPA" 18:23 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE 13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 08:21 EXPLOZIV! Judecătorul Cristi Danileț informa DNA despre audierea unor martori. Documentul care dovedește TOT - Foto în articol 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient”

Articole salvate