Ion Iliescu împlinește astăzi 85 de ani. Cum își serbează fostul președinte ziua de naștere

Ion Iliescu împlinește astăzi 85 de ani. Cum își serbează fostul președinte ziua de naștere

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, împlineşte astăzi 85 de ani. Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat îşi va petrece ziua de naştere în familie, alături de soţia sa, Nina.

Fostul şef al statului este aşteptat, în această seară, la Ateneul Român, acolo unde va avea loc un concert de muzică clasică.

"Deși cu o zi mai devreme, dar vreau în numele dvs. și o să-i spun și personal mâine, să-i spun "La Mulți Ani" d-lui Iliescu, să-i mulțumim pentru tot ce a făcut și să ne dorim să ajungem și noi la vârsta domniei sale, măcar o parte dintre noi. Și sper sincer ca luna martie să fie într-adevăr cu primăvară, că iarnă a fost destulă", a afirmat premierul Victor Ponta ieri în debutul reuniunii Biroului Permanent Național al PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News