Iohannis: „Să nu avem două Românii, una a politicienilor și una a oamenilor”

Iohannis: „Să nu avem două Românii, una a politicienilor și una a oamenilor”

Șeful statului a anunțat, aseară, că partidele susțin simplificarea procedurilor pentru cererile de reținere, arestare sau percheziție a parlamentarilor.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, aseară, după încheierea consultărilor cu reprezentanții partidelor de la Palatul Cotroceni că pe parcursul mandatului său își dorește o reformă a instituțiilor politice. „Cred că este momentul să trecem la o nouă etapă a democraţiei româneşti, care ar trebui să însemne o resetare a sistemului şi o creştere a încrederii cetăţenilor în instituţii”, a spus Klaus Iohannis. El a arătat că oamenii trebuie aduși mai aproape de politică.

„Să nu avem două Românii, una a politicienilor și una a oamenilor”, a spus Iohannis. La consultările cu partidele parlamentare șeful statului a propus un calendar în ceea ce priveşte pachetul de legi electorale, precizând că a convenit ca până la finele noii sesiuni parlamentare să existe o soluţie legislativă în acest caz.

„Nefericita ordonanță” a traseiștilor

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am convenit să avem o soluţie legislativă pentru a asigura votul românilor din diaspora, legislația privind alegerile locale și parlamentare, legislația partidelor şi cea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale”, a spus şeful statului. A finaliza la timp acest raport, este un angajament pe care partidele îl fac în raport cu electoratul, nu în raport cu el, a ținut să puncteze șeful statului.

Iohannis a mai spus că există toate premisele ca în cazul simplificării procedurilor privind solicitările din partea justiţiei referitoare la parlamentari să fie adoptată o soluţie legislativă în scurt timp că a ascultat „opinia partidelor privind nefericita OUG 55 privind migrația aleșilor locali”.

Legat de numărul de parlamentari, șeful statului nu a spus nimic. La rândul lor, liderii partidelor s-au rezumat să afirme că sunt de acord cu reducerea numărului de parlamentari, fără a preciza însă care va fi acela. Prin urmare, reducerea la 300 a numărului aleșilor rămâne doar un deziderat.

Parlament mai transparent

PSD a propus la Cotroceni și modificarea regulamentelor celor două Camere care să facă activitatea Parlamentului mai transparentă. Luni să fie zi de lucru în grupurile parlamentare şi de prezenţă a Guvernului, marţi - activitate în comisii, miercuri şi joi dezbateri şi vot în plen. Valeriu Zgonea vrea să introducă și ora premierului și ora ministrului. Astfel, în prima zi de luni din fiecare lună premierul să vină în faţa plenului şi să prezinte priorităţile Guvernului. În celelalte zile de luni, la „Ora Ministrului”, sunt chemați membrii Executivului să dea explicații.

DD s-a crezut la OTV

Președintele fondator la PPDD Dan Diaconescu a spus că partidul său a propus la Cotroceni ca votul să fie universal, și să fie valabil de la 16 ani, dar și un Parlament cu 300 de aleși care să nu mai aibă imunitate și nici salariu. „Trebuie ca acest vot obligatoriu să fie însoţit nu de amendă, pentru cei care nu se prezintă la vot, ci să fie însoţit de o răsplată pentru cei care votează, o scutire a impozitelor”, a spus Dan Diaconescu. Iar viitorii parlamentari să nu mai primească salarii, ci să beneficieze „doar de benzină, maşini, secretare şi telefoane”.