Iohannis face parada curăţeniei. Nici Tăriceanu nu stă cu mâinile în sân

Iohannis face parada curăţeniei. Nici Tăriceanu nu stă cu mâinile în sân

Preşedintele Iohannis nu se mai încurcă să aleagă. La ceremoniile de 1 decembrie a tăiat de pe listă toate persoanele de care a auzit că au probleme penale, pe motiv „că de la vârful statului se promovează curăţenia politică”. Nu e rău că am aflat şi noi, muritorii!

Klaus Iohannis a mai spus că, „indiferent că sunt vinovaţi sau nu”, politicienii cu probleme trebuie să facă un pas înapoi. În baza aceloraşi criterii a anunţat că pe Traian Băsescu l-a invitat. Pe doamna primar general, nu, deşi, deocamdată, nu le are cu mersul la DNA. Să fi avut vreun semn paranormal că soţul dumneaei îi va da luni seara nişte capace unui cetăţean din Voluntari? Dacă asta s-a întâmplat, e clar că ştie şi cine va ajunge premier după 11 decembrie. Poate ne spune şi nouă, ăstora mai curioşi. Nu de alta, dar să ştim pe cine să punem ştampila, că e păcat să ne irosim votul.

Şeful statului ne-a lămurit şi cum vine treaba cu Arcul de Triumf: „MApN a dorit să organizeze exemplar aceste manifestări şi am fost de acord ca toată lumea să se implice în rezolvarea problemei de la Arcul de Triumf, pentru a permite organizarea paradei acolo. S-au implicat destul de mulţi şi printre cei care s-au implicat a fost doamna primar general, care a contribuit la deblocarea situaţiei şi la ajungerea în situaţia în care se poate face parada în zona Kiseleff – Arc de Triumf”. Drept recunoştinţă, Armata a poftit-o, în nume personal, pe Gabriela Firea la defilare.

Din spusele preşedintelui nu s-a înţeles, însă, dacă l-a invitat pe Ion Iliescu la evenimentele oficiale din 1 Decembrie. Ar fi păcat să nu-l vedem şi pe dânsul defilând cu dosarele Revoluţiei şi Mineriadei la bandulieră pe Kiseleff. Doar ne omagiem trecutul, cum bine a zis preşedintele: „Noi prin manifestările de 1 decembrie nu dorim doar să omagiem trecutul, ci şi să creionăm viitorul României. Viitorul României se bazează pe respectarea valorilor UE, pe valorile NATO şi toate acestea au un punct comun foarte puternic: statul de drept”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aflat în fruntea listei prezidenţiale a celor care ar trebui să facă un pas înapoi, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a gândit să-şi facă singur o jucărie. A botezat- o Ministerul Repatrierii Românilor şi o s-o pună să se ocupe, în primul rând, de căutarea de locuri de muncă în ţară pentru cei care au emigrat, dar să le ofere şi condiţii de locuire şi pregătire pentru copiii lor. Poate îi invită şi la paradă.