Editura Evenimentul si Capital

Iohannis nu renunță la cotele obligatorii de refugiați

Klaus Iohannis și Andrej Kaiska au avut o întâlnire tete-a-tete
Autor: | | 19 Comentarii | 2585 Vizualizari

Aflat în vizită oficilă în Slovacia, președintele Klaus Iohannis a discutat cu omologul său Andrej Kaiska despre fenomenul migrației musulmane spre Europa

În salonul oficial al aeroportului de la București, consilierii prezidențiali îl așteaptă pe Klaus Iohannis. Printre ei, Lazăr Comănescu, care de ieri nu mai lucrează la Cotroceni. Este acum noul ministru de Externe și îl însoțește pe Klaus Iohannis într-o vizită de două zile în Slovacia.

Covorul roșu, luat de vânt

Ajuns la Bratislava, Klaus Iohannis este așteptat la palatul prezidențial de omologul său Andrej Kaiska.

Doi tineri îmbrăcați tradițional îl întâmpină cu pâine și sare. Este mai cald decât la București, însă, fix cu un minut înainte ca Iohannis să intre în curtea palatului, covorul roșu a fost zburat de vânt.

Câțiva angajați s-au repezit să-l aranjeze, dar pentru că acesta s-a încăpățânat să nu stea întins, au fost nevoiți să-l țină cât timp cei doi șefi de stat au trecut în revistă garda de onoare. După o întâlnire tête-a-tête, cei doi președinți au susținut o conferință de presă.

Terorismul a fost subiect central. Atacurile teroriste funcționează doar dacă reacția este frica, a avertizat Klaus Iohannis. El a subliniat, din nou, că România nu a fost și nu este țintă pentru refugiați.

„Nu vom monitoriza musulmanii”

„Tragedia de la Paris trebuie luată ca atare. Este un atac terorist împotriva Franţei, pe fondul unui val imens de refugiaţi care vin să caute siguranţă pentru ei şi pentru familiile lor în Europa. (...) Nu avem voie să lăsăm să fie distrus țesutul social al statelor noastre, nu avem voie să lăsăm xenofobia, ultranaționalismul, șovinismul să devină relevante în societățile noastre”, a spus Klaus Iohannis, întrebat dacă Bruxelles-ul ar trebui să vină cu o nouă soluție după atacurile din Franţa, mai ales în privinţa cotelor obligatorii de refugiaţi.

El a mai spus că frica nu trebuie să ducă la stigmatizarea unor colectivități religioase.

Întrebat dacă România va lua măsuri similare ca Slovacia, care, prin vocea premierului, a anunţat că va monitoriza populaţia musulmană după atacurile teroriste, Iohannis a precizat că, la noi, populația musulmană nu va fi supravegheată. „Noi respectăm minoritățile etnice și religioase în România”, a spus președintele.

Întâlnire cu românii din multinaționale

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit aseară cu 20 de tineri care lucrează la Bratislava. Au ales să vină în Slovacia pentru că salariile sunt mai mari ca în România, majoritatea dintre ei lucrând în multinaționale. „Lumea are aici foarte mult respect pentru viața personală. Programul de lucru se încheie la 17.30 - 18.00, ritmul este mult mai lent ca acasă”, povestește o tânără, căsătorită cu un slovac. ,,Dvs. sunteți tineri în poziții destul de interesante, care s-au adunat, probabil, la întâmplare. Probabil, ați avut oportunități pentru a aplica pentru diferite poziții și ați făcut-o. Mi-ar fi plăcut să aveți astfel de poziții acasă”, a spus președintele. „Și nouă”, i s-a răspuns din sală.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate