GHINION! Klaus Iohannis, ELIMINAT din procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Ce s-a întâmplat cu PROIECTUL. DECIZIE de ultimă oră!

GHINION! Klaus Iohannis, ELIMINAT din procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Ce s-a întâmplat cu PROIECTUL. DECIZIE de ultimă oră!

Un proiect pentru modificarea Legii 303/2004, depus de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, prin care preşedintele României este eliminat din procedura de numire a procurorilor de rang înalt, a fost avizat negativ luni în comisia de Muncă din Camera Deputaţilor.

Potrivit proiectului depus de Rădulescu, în procedura de numire a procurorilor de rang înalt - şefi de parchete şi adjuncţii acestora, precum şi şefii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) - preşedintele este înlocuit de Senat. Astfel, numirea acestora se face la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), potrivit informațiilor news.ro.

"Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de Senatul României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii ÎCCJ care au funcţionat la această instanţă cel puţin 5 ani, desemnaţi de Adunarea Generală a Judecătorilor de la ÎCCJ. Senatul poate refuza numirea în funcţiile de conducere aducând la cunoştinţa CSM motivele refuzului. Numirile în aceste funcţii se fac pe o perioadă de 4 ani, fără posibilitatea reînvestirii. Revocarea din funcţie a acestora se face de către Senat, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM”, se arată în proiectul depus de Cătălin Rădulescu şi susţinut de alţi 40 de parlamentari PSD.

Ce a cerut marți reprezentantul Ministerului Justiției

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentantul Ministerului Justiţiei a cerut, marţi, la dezbaterile din comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor, ca acest proiect de lege să fie avizat negativ, iar, conform procedurilor, proiectul va primi raportul final în cadrul comisiei Juridice sau a comisiei speciale pentru legile Justiţiei.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu susţinea, în luna decembrie, că a depus acest proiect înainte să înceapa lucrul pe legile justiţiei în comisia specială şi că îl va retrage. "L-am depus acum două luni de zile, nu ştiu de ce a mers aşa de greu, dar voi merge şi eu pe varianta decisă“, declara Rădulescu.

Modificările asupra celor trei legi ale Justiţiei adoptate la sfârşitul anului trecut de către Parlament - Legea 317 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legea 304/2004 privind organizarea judiciară - au fost constestate la CCR şi de către PNL şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar CCR a decis în cazul tuturor celor trei legi că modificările sunt parţial neconstituţionale.