Iohannis, despre mersul la vânătoare cu Trump Jr.: „Nu este nimic adevărat. Mie îmi plac animalele, dar vii”

Iohannis, despre mersul la vânătoare cu Trump Jr.: „Nu este nimic adevărat. Mie îmi plac animalele, dar vii”

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor, că nu a mers la vânătoare cu Donald Trump Jr. El a precizat că nu merge în general la vânătoare, pentru că îi plac animalele vii.

"Nu este nimic adevărat. Și oricum eu nu merg la vânătoare, mie îmi plac animalele, dar vii", a spus Iohannis, la Cotroceni, întrebat dacă s-a întâlnit cu fiul președintelui SUA, Donald Trump, și a mers cu acesta la vânătoare în țară.  

Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump Jr., ar fi fost prezent joi în judeţul Alba, unde ar fi participat, potrivit unor surse, la o partidă de vânătoare pe un fond privat de pe Valea Târnavei Mici. Ulterior, el a vizitat Castelul "Bethlen Haller" de la Cetatea de Baltă. Acesta se află într-o vizită privată în România. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News