Iohannis dă STARTUL unor vizite în țară. VEZI unde va merge șeful statului

Iohannis dă STARTUL unor vizite în țară. VEZI unde va merge șeful statului

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua pe 3 mai o vizită în Bucovina, la Suceava, a anunţat, astăzi, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

"Preşedintele Iohannis va efectua pe 3 mai o deplasare în Bucovina, mai precis la Suceava, o zonă cu un potenţial foarte mare de dezvoltare", a spus Dobrovolschi. 

Vizita are ca obiective "cunoaşterea realităţilor locale, încurajarea autorităţilor, sprijinirea iniţiativelor din zonă şi sublinierea importanţei prezervării tradiţiilor şi patrimoniului rural". 

"Este o discuţie care are scopul de a sprijini iniţiativa şi de a stimula întreprinderile mici şi mijlocii, producătorii din zona Suceava-Botoşani, care activează în sectorul bio-economiei, situaţiei alimentare pentru populaţie şi protecţia mediului", a spus Dobrovolschi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Iohannis va participa şi la o dezbatere cu peste 300 de aleşi locali din zonă și  va vizita mănăstirile Voroneţ şi Dragomirna. 

 Dobrovolschi va anunța că vor exista și alte vizite în țară ale președintelui.