Editura Evenimentul si Capital

Iohannis: Da, am șase case; ce nu spune PSD este că Ponta are șapte case

Klaus Iohanis
Autor: | | 11 Comentarii | 930 Vizualizari

Candidatul ACL la Președinție, Klaus Iohannis, a acuzat, la Realitatea TV, PSD că "a pornit o campanie mizerabilă" împotriva sa și îl denigrează pentru că are în propietate șase case, în condițiile în care principalul său contracandidat, Victor Ponta, deține șapte case.

"PSD mă acuză pe mine că am șase case. Da. Așa este! Sunt trei case și trei apartamente. Mi le-am cumpărat împreună cu soția din banii noștri. Ceea ce în mod interesant nu spune PSD și nici domnul Ponta e că domnia sa are șapte case, din care doar trei sunt declarate. Ar fi, bănuiesc, și aceasta o temă de campanie interesantă", a spus Klaus Iohannis, la Realitatea TV.

Reprezentantul ACL și-a exprimat nedumerirea cu privire la afirmațiile social-democraților despre averea sa imobiliară, subliniind că nu știe "de ce PSD consideră că este o problemă să ai ceva", transmite Agerpres.

În opinia liderului liberal, PSD ar trebui să analizeze de ce românii nu își permit mai mult. Iohannis a acuzat actualul Guvern că "lucrează foarte ineficient". "În loc să avem o economie în creștere și să aibă toată lumea un venit în creștere, noi avem o economie în recesiune tehnică și nu reușim să facem față creșterilor de prețuri", a adăugat el. 




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 06:38 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 22:00 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate