Iohannis a promulgat modificările Legii SIE. Ce s-a schimbat

Iohannis a promulgat modificările Legii SIE. Ce s-a schimbat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind majorarea numărului membrilor Comisiei parlamentare de control al SIE de la cinci la şapte membri, informează administrația prezidențială într-un comunicat de presă.

Legea a fost adoptată de Senat, în calitate de cameră decizională, cu unanimitate de voturi, în 27 martie, după ce propunerea legislativă a fost adoptată pe 7 martie de plenul Camerei Deputaţilor.

Mai mulţi deputaţi de la toate partidele parlamentare au depus la începutul acestui an o propunere legislativă care prevede creşterea numărului de membri ai Comisiei speciale de control al activităţii SIE de la cinci la şapte, pentru a asigura "o mai bună gestionare" a procesului de control parlamentar asupra activităţii acestui Serviciu. 

În urma modificărilor, alineatul 1 al articolului 3 din Legea nr 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE va avea următorul cuprins: "Controlul asupra activităţii SIE este exercitat de Parlamentul României cu respectarea secretului asupra mijloacelor şi surselor de informare. În acest scop se constituie o comisie specială formată din patru deputaţi şi trei senatori aleşi din cadrul Comsiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două Camere".

Ne puteți urmări și pe Google News

Alte legi promulgate de Iohannis

" - Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 174 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;    - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la 21 aprilie 2016 la Bucureşti;    - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2016 pentru modificarea art. 2 din --    - Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate".