Editura Evenimentul si Capital

Klaus Iohannis a promulgat modificarea legii energiei electrice și a gazelor naturale

Autor: | | 1 Comentarii | 1243 Vizualizari

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri actul normativ care modifică şi completează Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, informează Administraţia Prezidenţială. 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 10 octombrie, reexaminarea, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, a acestei legi.  Pe 27 octombrie, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, preciza că prin acest act normativ producătorii de energie care vor încheia contracte între ei vor fi obligaţi de către Comisia Europeană să dea banii înapoi, în condiţiile în care o tranzacţie similară a fost deja considerată de Bruxelles ca fiind ajutor de stat ilegal.  Legislativul aprobase, în iunie, mai multe modificări la Legea 123/2012 (legea cadru a energiei electrice şi gazelor naturale), printre care şi faptul că producătorii de energie pot încheia contracte între ei pentru a-şi forma propriul mix de electricitate. Guvernul a transmis Parlamentului un punct de vedere în care afirma că nu susţine adoptarea acestei legi, iar preşedintele Klaus Iohannis a trimis legea spre reexaminare în Parlament pe 20 iulie, după ce a cerut şi punctul de vedere al Consiliului Concurenţei.  În luna august, potrivit Agerpres, Bogdan Chiriţoiu declara că legea aprobată de Parlament ridică probleme legate de subvenţionarea energiei scumpe, dar şi de un posibil ajutor de stat, lucru indicat inclusiv de către Comisia Europeană. Mai exact, modificările ar avantaja producătorii de energie cu costuri mai mari, precum cei pe bază de cărbune, respectiv complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara. 

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

 

Pagina 1 din 1



Loading...

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
19:30 Regele Mihai, ţinta unui DEMERS RUŞINOS AL PDSR, într-o IMAGINE-EVENIMENT, publicată în EVZ. Foto în articol 16:07 Dan Negru ATACĂ TELEVIZIUNEA după moartea Regelui Mihai. Prezentatorul A CEDAT NERVOS 14:59 FUNERALIILE REGELUI MIHAI. CFR Călători suplimentează trenurile spre Curtea de Argeș 13:20 Regele Mihai. ADEVĂRUL CE TREBUIE ŞTIUT de români. Un general de Securitate L-A TRANSFORMAT DIN REGE ÎN DOMN. Mărturii istorice 13:15 Regele Mihai, regretat de liceenii din Constanța 18:00 TOP greșeli pe care să nu le faci la funeraliile Regelui Mihai. „Nu e actor ca să fie aplaudat, nu aplaudăm moartea...” 17:58 Nicolae TULBURĂ LINIȘTEA Casei Regale: „NU mă las VOI VENI ÎNAPOI” 11:58 Ultimele zile din viața Regelui Mihai. Mărturiile emoţionante ale maicilor care au avut grijă de Majestatea Sa până în ultima clipă 08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea 15:41 Nepoata NECUNOSCUTĂ a Regelui Mihai. O poveste cu PRINȚESE 20:32 RISC URIAȘ pentru Principesa Margareta. Ar putea PIERDE TOTUL într-o singură zi. Următoarea săptămână este CRUCIALĂ 14:03 Repetiții pentru FUNERALIILE REGALE. Traficul rutier a fost DEVIAT. ANUNȚ de ultimă oră al POLIȚIȘTILOR! Care sunt STRĂZILE BLOCATE 13:37 PRIMUL reprezentant al unei CASE REGALE europene își anunță PARTICIPAREA la funeraliile Regelui Mihai 19:35 PSD a anunțat că IESE în STRADĂ. Unde vor fi prezenți 12:01 Toți l-am CÂNTAT, dar NU-I ȘTIM POVESTEA. Cântecul COMPUS SPECIAL pentru REGELE-COPIL. EXCLUSIV EvZ 10:22 BREAKING NEWS! Programul OFICIAL al funeraliilor Regelui Mihai I al României 15:52 SERBĂRILE ȘCOLARE de Crăciun, în PERICOL. Motivul INCREDIBIL pentru care s-ar putea ANULA - Exclusiv EVZ

Articole salvate