Editura Evenimentul si Capital

Ioana Pârvulescu: "Ziarul era teatrul zilnic pentru Ion Luca Caragiale"

23_bookfest_2011_-_I
Autor: | | 3 Comentarii | 487 Vizualizari

Lumea din operele marelui dramaturg nu este cea contemporană lui, ci una deformată de presa vremii, susţine Ioana Pârvulescu în cartea "Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale".

Opera lui Ion Luca Caragiale este o mistificare de gradul al doilea. În timp ce ziariştii sfârşitului de secol XIX falsificau realitatea în goana după senzaţional, dramaturgul a transformat estetic lumea din paginile gazetelor, afirmă scriitoarea Ioana Pârvulescu în cartea "Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale", publicată la Editura Humanitas. Într-un interviu acordat EVZ, autoarea a vorbit despre cum a fost Caragiale ca gazetar, dar şi despre similitudinile între presa de sfârşit de secol XIX şi cea actuală. EVZ: Ion Luca Caragiale a făcut gazetărie din 1873 până în 1911. Cum ar putea fi caracterizat ca ziarist? Ioana Pârvulescu: Viu. Avea aceeaşi "inteligenţă vibratilă" pe care a arătat-o în toate. Caragiale ţinea ochii deschişi, nu se lăsa păcălit de lucruri de care, până la urmă, e firesc să te laşi păcălit într-o lume în care calităţile şi mai ales defectele gazetăriei sunt încă noutăţi. Astăzi ele sunt bine instalate şi mai uşor de recunoscut. Ceea ce nu înseamnă că nu făcea şi el compromisuri, atunci când inteligenţa şi chiar "enteresul" i-o cereau. Dar era primul s-o recunoască, nu făcea paradă de cinste. Oricum, atât el cât şi Eminescu îşi discutau articolele, scrise cu mare îngrijire, nu le fuşereau ca alţi confraţi. Fireşte, Caragiale n-a fost de la debut gazetarul bun pe care-l ştim în preajma anului 1900, perioada lui de maxim ziaristic. Tot inteligenţa l-a ajutat să evolueze, să înveţe meserie, pe măsură ce se maturiza şi în literatură. Ton umflat şi ştiri exagerate Se considera mai degrabă gazetar decât scriitor? Cum se explică atitudinea sa dispreţuitoare faţă de literatură? Nu cred că îşi bătea prea mult capul cu diferenţa dintre cele două, de altfel o bună parte din ceea ce socotim astăzi literatura lui a apărut ca articol de ziar, aşa că la el bariera e aproape imposibil de trasat. Este singurul dintre contemporani care a avut geniul să transforme gazetăria în mare literatură şi să-şi ia puterea din slăbiciunile presei, din defectele ei. Şi nu cred nici că dispreţuia literatura, dar avea un dinte împotriva vieţii de literat. Într-un răspuns la o întrebare lansată de "Gazeta săteanului", spune, cu năduf, că şi dacă, ferească Dumnezeu, ar fi tatăl a 24 de copii, pe nici unul nu l-ar face literat, ci om politic sau avocat. Şi că, decât literat, mai bine hingher! Fiindcă e mai bine să-şi bată el joc de scriitori decât să fie de râsul hingherilor. Asta o spunea în 1898, când era deja un autor citat în gazete, avea deja faimă. Ce a însemnat presa pentru Ion Luca Caragiale? Meserie, sursă de inspiraţie etc.? Era o sursă de bani - Caragiale, ca mai târziu un alt gazetar şi scriitor celebru, Arghezi, nu dispreţuia banul, a trebuit de tânăr să-l câştige -, dar cred că mai important era ideea de spectacol. Ziarul, cred eu, era un spectacol pentru Caragiale, era scena lui, teatrul zilnic, îi satisfăcea ochiul şi nevoile de dramaturg. Aici erau toate personajele lui. Ce trăsături are în comun presa actuală cu cea de sfârşit de secol XIX?Aservirea politică, tonul umflat, ştirile exagerate, lipsa mare de profesionişti, greşelile îngrozitoare şi foarte comice, minciunile de diverse tipuri. Să vă dau un exemplu: ştiţi acele case de schimb odioase care scriu mare un curs şi undeva, cu litere mici, inob servabile, o clauză care schimbă totul. (De altfel şi în unele contracte se fac asemenea înşelăciuni "legale"). Acum, unele televiziuni, dar şi ziare, dau mare un titlu mincinos, să spunem, din Caragiale, "Prefectul asasin", iar în pagină sau în emisiune se vede că e vorba de, să spunem, o acuză fantezistă a unui om bolnav mintal. Ce mai contează, titlul e cel care sare în ochi, răul e făcut, iar oamenii vor rămâne cu ceva din acest titlu. Expresivitatea, în pericol Ce s-a schimbat între timp? A intervenit rutina, care te scapă de unele greşeli, dar scade şi expresivitatea. A intervenit o anume blazare, care nu mai îngăduie naivitatea. Dar dacă reporterii la faţa locului stăteau până la sfârşitul evenimentului şi-l relatau post festum, azi aproape toţii reporterii de televiziune vor să afle cum a fost evenimentul înainte ca el să se fi întâmplat, vor să ştie un premiu înainte de jurizare etc. Chiar la discuţia din seara zilei de 7 septembrie din jurul acestei cărţi, la care dumneavoastră aţi stat până la capăt, mi s-a întâmplat aşa, nu contează cu cine. Nu că ar fi dat ştirea în aceeaşi zi… Nu văd lucruri bune noi. Să spun totuşi ceva în apărarea presei româneşti. Ea a avut norocul, de-a lungul timpului, cu cei mai mari scriitori. Cei mai mulţi scriitori români au făcut, sub o formă sau alta, şi gazetărie, au avut rubrici în ziare, au citit ziare, au colaborat la ziare. Asta a avut un efect şi bun şi rău asupra scrisului lor, fiindcă gazetăria te învaţă să fii concis, să atragi cititorul, dar şi rea, pentru că le-a consumat timpul pe care poate, l-ar fi putut folosi la cărţi. Presa actuală, oglindă fidelă a societăţii Spuneţi în "Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale" că presa de secol XIX deforma realitatea, dar că cea din prezent e posibil să fie o oglindă fidelă a societăţii. Puteţi detalia? Cum s-a ajuns la asta? Închipuiţi-vă gazeta de secol XIX ca o oglindă cu ape, care-ţi deformează grav chipul. Oamenii nu-i semănau. Dar tot văzânduse în ea aşa, strâmbi, s-au obişnuit cu noua imagine, au uitat că ar putea să nu-i semene, că ei nu sunt aşa, s-au deformat pe nebăgate de seamă. Aşa cum se întâmplă când trăieşti, să spunem, lângă o persoană depresivă, te deprimă încetul cu încetul şi pe tine sau când trăieşti lângă o persoană ipocrită, înveţi arta ipocriziei ş.a.m.d. Nu vrei, dar e o contaminare. Cum a reuşit Caragiale să confere un caracter de permanenţă efemerului? În ce constă originalitatea sa? Ca la arte marţiale, când, se zice, trebuie să preiei forţa adversarului. Efemerul, dar şi prostia şi toate defectele gazetăriei sunt o forţă redutabilă, iar impactul gazetăriei este unul zilnic. Asta, Caragiale a văzut-o înaintea tuturor şi a fost din partea lui o chestiune de curaj estetic. Fiindcă atunci când eşti primul îţi asumi riscuri enorme. Credeţi că Ion Luca Caragiale ar mai fi fost interesat de gazetărie dacă ar fi trăit în perioada actuală?Cum să nu! Dar oare, noi, dacă i-am fost contemporani, l-am fi judecat corect? Iată o întrebare la care nu sunt chiar sigură de răspuns. "Ziarul era un spectacol pentru Caragiale, era scena lui, teatrul zilnic, îi satisfăcea ochiul şi nevoile de dramaturg." IOANA PÂRVULESCU, scriitoare

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Cultură

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate