Învățământul profesional, pliat pe nevoile angajatorilor

Învățământul profesional, pliat pe nevoile angajatorilor

Șefii Ministerului Educației și Camerei de Comerț și Industrie a României au semnat un protocol în baza căruia învățământul profesional se va adapta necesităților economiei dintr-o zonă sau alta

Prin documentul semnat ieri se dorește adaptarea învățământului profesional la nevoile economiei din zona unde acesta se desfășoară. Era nevoie de un astfel de acord, pentru că, de la an la an, numărul elevilor care aleg să meargă „la profesională“ este din ce în ce mai mare. „Dacă în anul școlar 2012-2013, am avut 11.000 de elevi, în 2013-2014 - aveam deja 24.000 de elevi, iar în 2014 -2015 am ajuns la 47.000 de elevi care au optat pentru învățământul profesional și tehnic”, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Angajatorul, implicat cât mai mult în procesul educațional

„Protocolul se referă la un lucru foarte simplu. Nevoia aceasta ca pregătirea specifică să fie hotărâtă împreună cu mediul de afaceri, pentru că mediul de afaceri este, până la urmă, cel care finalizează acest proces, prin angajarea efectivă (...) Trebuie să dăm o șansă tinerilor de a fi integrați în forța de muncă”, a explicat Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Într-un prim pas, angajatorii pot sprijini Ministerul Educației contribuind la fundamentarea planului de școlarizare și la stabilirea ofertei de pregătire profesională. Apoi, ar putea participa la selecția tinerilor care se înscriu în aceste școli, la stabilirea duratei de efectuare a practicii, la pregătirea practică a elevilor și la evaluarea performanțelor acestora.

„Dacă în clasa a IX-a, în primul an, partea teoretică are ponderea mai mare, în ultimul an partea practică va reprezenta, să spunem, cam 80% din curiculă”, a explicat Mihai Daraban. De asemenea, o contribuție extrem de importantă și-o pot aduce la examenul final, în vederea certificării calificării absolvenților.

„Trebuie să ținem cont de realitățile economice. Există zone în România unde sectorul industriei este mai dezvoltat și, evident, acolo ne așteptăm să avem succes mai mare. Asta dorim să consolidăm, legătura dintre educație și economie”, a concluzionat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.