Intrare LIBERĂ la propunerea României la Oscar. Unde se proiectează Sieranevada de Cristi Puiu

Intrare LIBERĂ la propunerea României la Oscar. Unde se proiectează Sieranevada de Cristi Puiu

Sieranevada, filmul lui Cristi Puiu care reprezintă propunerea României la Oscar, va avea parte de o proiecție de gala la Timișoara, pe 11 septembrie. Accesul publicului este liber.

Acțiunea din Sieranevada are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălășoiu, Jean Paul Bernard, Filip Muresan și Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pitea s-a ocupat de costume, în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiția Ștefănescu și Ciprian Cimpoi au semnat montajul iar Cristina Barbu scenografia, Anca Puiu –producător.

Pelicula, care îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, va rula pe marile ecrane din România din 9 septembrie. Premiera de gală timișoreană va avea loc la Filarmonica Banatul duminică, 11 septembrie 2016, ora 19.00, la eveniment urmând să participe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru și Ana Ciontea. Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Ne puteți urmări și pe Google News