Editura Evenimentul si Capital

Ana Blandiana: "Trăim într-o societate construită pe două păcate: Crimele de la Revoluție și morții Mineriadelor!”

Ana Blandiana va împlini 74 de ani pe 25 martie
Autor: | | 37 Comentarii | 4211 Vizualizari

Început într-un ritm ușor, dialogul cu scriitoarea Ana Blandiana a acoperit, pe măsură ce întrebările și răspunsurile s-au rostogolit, trepidante, în trena timpului, adevăruri dureroase despre România, despre victoriile și, mai ales, despre eșecurile noastre

- Evenimentul Zilei: Mai găsiți putere să lup tați pentru apărarea adevăratei democrații?

- Ana Blandiana: Mi-am propus să nu mă mai implic, să ies din perioada din viața mea pe care am numit-o „o sinucidere provizorie”. Deși știam că pentru mine istoria literară e mai importantă decât istoria, ieșisem complet din propria mea viață, din propriul meu destin. Eram de dimineață până seara la Alianța Civică. Aveam sentimentul că fac ceva util. Înainte de '89 nu avusesem acest sentiment, această certitudine. Credeam doar că datoria unui scriitor este să scrie ceea ce crede și să publice, dacă poate, ceea ce scrie. Cu cât eram interzisă, cu atât aveam senzația că sunt pe drumul cel bun. După '89 am descoperit în ce măsură viața și numele meu puteau fi manipulate și folosite în sprijinul unor interese pe care în prima clipă nici nu le-am bănuit. M-au luat, m-au pus neîntrebată în Consiliul Frontului, au vrut să mă facă vicepreședinte, eu am refuzat, am demisionat… M-am regăsit în situația de dinainte de Revoluție. Brusc, eram din nou inamicul public.

- Primeați teancuri de scrisori de amenințare.

- Da, eram pedepsită pentru că am înțeles.

- Ce ați înțeles?

- Era o perioadă confuză și exaltată de libertatea bruscă, de ineditul sentiment de solidaritate din Piața Universității. Oamenii nu mai știau exact ce e bine și ce e rău. Atunci au început să caute puncte de sprijin. Astfel au apărut scriitori, actori, persoane care erau publice dinainte. Iar pe mine mă recomandau nu numai interdicțiile dinainte, ci și demisia de după. Nu puteam să mă eschivez, să spun „Ştiți, n-am timp, eu trebuie să scriu versuri”.

Despre Alianța Civică și nevoia de implicare

- Ce a urmat?

- Fenomenul Piața Universității, mineriadele, alegerile din '96. Alegerile au fost câștigate de Convenție, implicit de Alianța Civică, organizaţia noastră, cea care coagulase Convenţia și care organiza marşurile, mitingurile, care avea adeziunea populară. Cu excepția personalității lui Corneliu Coposu - care a marcat chiar și prin moartea lui viața politică - partidele nu rezonau în opinia publică. Legătura Alianței Civice cu politica a fost predominant legată de domnul Corneliu Coposu, nu neapărat de PNŢ și în niciun caz de PNL. Noi eram alcătuiți din altă substanță. Erau mii de intelectuali care se simțeau vinovați nu pentru ce făcuseră înainte de Revoluție, ci pentru ce nu făcuseră.

- Nu se implicaseră în treburile cetății.

- Da, nu fuseseră eroi, dar nici nu aveau cum să fie. Eroismul aparținuse primelor două decenii de după ocupația sovietică: se rezistase în munți, se murise în anchete, în închisori. Fusese un eroism tragic. În fragmentul de comunism trăit de generația noastră și eroismul, și solidaritatea, și speranța fuseseră excluse. În ceea ce mă privește, simțeam că, dacă acum nu mă implic, sunt vinovată și pentru ce fusese înainte. Fusesem interzisă ca scriitor, e adevărat, dar asta nu însemna că reușisem să schimb ceva în sistemul comunist. Să te opui ar fi însemnat să-ți dai foc în piața publică. Dar nici asta nu ar fi schimbat ceva.

Timișoreni împușcați în cap la spital!

- Cum v-a prins Revoluția?

- În seara de 17, era un concert de colinde, la Catedrala Sfântul Iosif. Noi suntem ortodocși, dar mergeam acolo la concertele de colinde. Acolo am aflat de la cineva care ascultase Europa Liberă că se întâmplă ceva foarte grav la Timișoara. Când ne-am întors de la Sfântul Iosif am văzut, în dreptul Sălii Radio, un fel de marțieni, purtând pe cap căşti cu antene, înarmați cu arme stranii și cu scuturi din plastic transparente și lungi până în pământ. Erau trupele USLA, dar asta am dedus ulterior, atunci habar nu aveam cine și ce erau. Nu semănau nici cu milițienii, nici cu securiștii de pe Calea Victoriei. Am realizat că se întâmplă într- adevăr ceva și ne-am grăbit să ajungem acasă ca să ascultăm BBC şi „Europa Liberă”. A treia zi, cineva a primit un telefon din Timișoara. Telefonul nostru nu mergea, de când cu scandalul cu Motanul Arpagic (n.r. - poem pentru copii în care scriitoarea îl parodia pe Nicolae Ceaușescu). Așadar, am aflat că cineva din Timișoara cerea să i se trimită feșe, antibiotice și rivanol, pentru că oamenii din stradă nu mai aveau curajul să ducă răniții în spitale. Fuseseră cazuri în care oameni răniți la picior, au ieșit din spitale cu un glonț în cap!

- Așadar, așa a început revoluția pentru Ana Blandiana.

- Da, mai întâi cu episodul Timișoara. Apoi, la București, în seara de 22 decembrie, când am vrut să ne întoarcem acasă, n-am mai putut. Totul era blocat de tancuri. Stăteam lângă Radiodifuziune, unde se trăgea. Mai târziu am găsit pe biroul meu un glonț. Trecuse prin geam fără să-l spargă, făcuse doar o găurică. Ne-am gândit, atunci, la ce prieten să mergem. Așa am ajuns la familia doctorului Boeraș, care stătea la două străzi de noi. M-au întâmpinat cu aplauze şi glume: „Ce onoare, doamna face parte din conducerea țării!”. Am crezut că-și bat joc de mine. Mi-au explicat că la televizor se anunțase componența Consiliului Fron-tului Salvării Naționale cu lista de nume printre care și al meu.

Povestea primei ședințe a Frontului

- Ce a urmat?

- Eram confuză. Oamenii care mă știau, veneau la mine pe stradă, îmi cereau ajutorul în diverse chestiuni, credeau că am puterea să le rezolv. Dar eu nu știam nici măcar unde este sediul puterii și începeam să îmi pierd încrederea.

- Când s-a întâmplat asta?

- În ziua de Crăciun, când s-a anunțat că au fost executați dictatorii. Mi s-a părut un act de magie neagră. Pentru prima oară mi-am pus problema: ce fel de oameni sunt aceștia care execută alți oameni în Ziua de Crăciun? Și cum de a durat atât de puțin procesul? A urmat prima ședință a Frontului, pe care am descris-o în ultima mea carte - Fals tratat de manipulare.



- Brucan și Iliescu au încercat să-și legitimeze grupul prin înregimentarea unor intelectuali...

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate