Editura Evenimentul si Capital

EXCLUSIV. Ecaterina Andronescu, ZECILE de MILIOANE de EURO de la POLITEHNICĂ și un PLAN DIABOLIC

Autor: | | 1 Comentarii | 14016 Vizualizari

Dialogul cu Ecaterina Andronescu, tăiat la limita dintre carențele Învățământului și soluțiile imprimate pe hârtie, neconcretizate încă în realitate, „fixează” aceleași repere iluzorii pe care, în goana (ultimilor 29 de ani) după normalitate, le aspirăm cu bună-credință doar pentru a le evacua, într-un final, cu nervii întinși la maximum

Evenimentul zilei: Câți bani, ce fonduri europene sunt accesate în domeniul Educației? Aducem și noi bani dinspre UE, să-i pompăm în Învățământ? Ne-am aliniat, dăm 2% pentru Apărare, dar luăm și înapoi din aceste fonduri destinate dezvoltării Educației, Culturii? Părem destul de slabi la acest capitol.

-Ecaterina Andronescu: Să știți că la absorbția fondurilor europene Învățământul a avut o oarecare contribuție prin Programul POSDRU (n.r. - Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane). Au fost finanțate multe proiecte interesante. Eu am adresat rugămintea miniștrilor Educației care au trecut prin minister în ultima vreme de a strânge toate aceste rezultate pentru a fi ele însele, rezultatele acestor proiecte, resurse educaționale, așa cum este normal să se întâmple. Universitățile au absorbit foarte multe fonduri. Dacă vă uitați în curtea noastră, aici, la Politehnică, am construit două clădiri, două Institute de Cercetare pe Iuliu Maniu. Sunt două Institute - unul este dedicat integral IT -ului, iar celălalt are 42 de laboratoare integrate.

-Sunt ridicate din fonduri europene?

- Din fonduri europene.

Ingineria medicală și un nou plan

-Câți bani europeni au intrat în ultima vreme în Politehnică?

- Politehnica a fost instituția cu cea mai mare absorbție. Multe zeci de milioane de euro am absorbit din fonduri europene. Ne-am mișcat bine. Am construit inclusiv o bibliotecă nouă, e adevărat, aceasta din fonduri proprii. A durat foarte mult, circa 16 ani ne-a luat s-o ridicăm, dar este ceea ce trebuie pentru secolul XXI. Este informatizată, cu săli de lectură luminoase, cu acces la internet, la calculatoare, la raft. Fiind informatizată complet, avem acces, prin abonament, la tot ce înseamnă referință bibliografică din toată lumea. Ca urmare, s-a modificat și filosofia de bibliotecă. Nu mai este neapărat carte la raft, ci carte on-line. Și, atunci, noi, în jumătate de bibliotecă, am făcut un centru de conferințe unde au loc întâlnirile științifice pe care le organizează departamentele Universității. În plus, alături de bibliotecă am făcut o aulă cu 1.200 de locuri. Va fi o sală multifuncțională. Este a treia sală ca mărime din București.

- Alte planuri?

- Ne-am dori să facem și un spital aici, pentru că avem o facultate de inginerie medicală, pe care o facem în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie, în sensul că jumătate din ore le susțin profesorii de la UMF. Are deja 11 ani această facultate, avem absolvenți. Pentru spital am avea un bloc destinat, dar n-avem încă bani pentru dotare. Vrem să facem acest lucru tot prin intermediul fondurilor europene.

- Tocmai aceasta era ideea întrebării inițiale - nu putem accesa mai mulți bani europeni? Sunt și zone foarte slab dezvoltate, care n-au accesat un euro...

- Da. Pe noi cele mai multe resurse de acest gen ne-au ajutat să ne creștem tinerele cadre didactice, în sensul că noi îi opream pe cei care erau șefi de promoție în Politehnică. Dar est e foarte greu să trăiești cu un salariu atât de mic , cât este leafa la început de drum. Și, atunci, intrau la doctorat și, prin Programul POSDRU, exista po sibilitatea să primească o bursă, o bursă frumoasă: 1.800 sau chiar 2.200 de lei. Ceea ce, pentru un debutant care-și face teza de doctorat, era foarte importantă. Așa încât am ajuns să avem în acest moment circa o treime din cadrele noastre didactice tineri sub 35 de ani. Da, și chiar cred c-o să fac lucrul acesta cu prilejul noii Legi a Învățământului.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X