Editura Evenimentul si Capital

Întâmplări cu Gabriel Dimisianu. Istoriile lui Alex Stefănescu

Autor: | | 4 Comentarii | 1878 Vizualizari

Criticul literar Gabriel Dimisianu este poreclit cu simpatie „domnul România literară”. O viață întreagă a lucrat la această revistă de elită, la care colaborează și acum, după ce a ieșit la pensie.

Într-o zi de primăvară a anului 1990 eu şi „domnul România literară” ne plimbam prin Paris, cu câte 100 de franci în buzunar fiecare. Chiar şi aceste sume mici (100 de franci echivalau cu 20 de dolari) le obţinuserăm cu greu, pentru că în România valuta străină era o raritate după ce zeci de ani la rând fusese interzisă.

Eram fericiţi, istoviţi şi flămânzi. O zi întreagă hoinăriserăm pe străzile Parisului şi urcaserăm chiar şi numeroasele trepte care duc la catedrala Sacré-Coeur de pe colina Montmartre. Ne târam, deci, picioarele grele ca de plumb pe un macadam delicat pe care îmi închipuiam trecând, cu un duruit plăcut, trăsurile din Cei trei muşchetari.

Nu ne puteam îngădui să intrăm într- un restaurant, aşa că ne-am cumpărat două cutii de bere şi o pungă mare cu alune prăjite şi, în primul scuar pe care l-am întâlnit, ne-am aşezat pe un parapet de piatră să luăm masa.

Voiam să începem cu alunele, dar punga cu alune, confecţionată dintr-un material plastic foarte rezistent, nu se lăsa deschisă. Am încercat să o sfâşii cu dinţii, dar n-am reuşit. Atunci, din mulţimea animată din jur, s-a desprins un tânăr cu figura iradiind de amabilitate care mi-a luat delicat punga din mână ca să o desfacă el. M-am gândit că tânărul cunoaşte o metodă simplă şi ingenioasă de desfacere a pungii şi mi s-a făcut ruşine de nepriceperea mea. Fără îndoială, în ochii lui apărusem ca o maimuţă care nu ştie decât să-şi înfigă colţii în ambalaj. Eram hotărât să nu-i spun că provin din România, ca să nu-mi fac de râs ţara.

Numai că mă înşelasem. Tânărul, surâzător, a căutat într-adevăr, la început, o clapetă secretă la colţul pungii, dar, negăsind-o, s-a apucat şi el să tragă de pungă, şi mai sălbatic decât mine. Mi-am dat seama că era şi beat, ceea ce ce îi accentua neîndemânarea înnăscută. Am încercat să-l opresc, dar nu m-am făcut auzit. În cele din urmă, punga s-a rupt brusc, din cauza unei smuciri violente, şi toate alunele, dar absolut toate, s-au împrăştiat pe caldarâm.

M-am uitat îngrozit la tânăr. Speram că el va face gestul gentil de a ne cumpăra altă pungă. Nici vorbă de aşa ceva. S-a fâstâcit, şi-a ridicat mâinile în lături, dezolat, şi, după ce a bâiguit un „Excusez-moi!”, s-a făcut nevăzut.

Eu şi Gabriel Dimisianu aveam starea de spirit a doi copii orfani daţi afară de la orfelinat. Spre deosebire însă de mine, care eram complet prăbuşit moral, tovarăşul meu de călătorie a găsit resurse sufleteşti ca să mă ajute să-mi revin. M-a luat de braţ şi m-a dus repede, zâmbindu-mi enigmatic, pe rue Saint-Denis. De ce tocmai acolo? Am aflat abia după ce am ajuns la faţa locului când, întâlnindu-mă faţă în faţă cu o tânără doamnă îmbrăcată într-o haină de blană, ea şi-a desfăcut haina pentru o secundă, atât cât s-o văd doar eu, şi şi-a închis-o repede la loc. Era complet goală! La început am crezut că am avut o halucinaţie, din cauza foamei. Apoi m-am legănat în iluzia că întâmplarea era o nouă dovadă a succesului meu la femei. Pentru ca în cele din urmă sămi dau seama că Gabriel Dimisianu mă adusese intenționat pe o arteră cu prostituate ca să ajute să-mi recapăt buna dispoziție.

Loading...

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate