Editura Evenimentul si Capital

Prima întâlnire între Donald Trump și Papa Francisc. Despre ce au discutat

Donald Trump și Papa Francisc (Foto: AP)
Autor: | | 0 Comentarii | 541 Vizualizari

Președintele american Donald Trump s-a întâlnit, în această dimineață, cu Papa Francisc, la Vatican, pentru o scurtă audiență privată.

Trump a sosit la întâlnire alături de soția sa, Melania, fiica Ivanka și ginerele Jared Kushner. Întâlnirea a fost așteptată cu nerăbdare, pentru că cei doi oficiali au avut deja opinii opuse pe subiecte precum imigrația și schimbările climatice.

Trump se va întâlni în cursul zilei de azi cu președintele Sergio Mattarella și premierul italian, Paolo Gentiloni.

Apoi va participa la Bruxelles, la un summit NATO. Anterior, în vizita sa în Israel și teritoriile palestiniene a promis sprijin în procesul de pace, prima parte a călătoriei sale având loc în Orientul Mijlociu.

Liderul american a ajuns la Vatican la ora 6.30 GMT (8.30, ora României). Trump și membrii familiei sale au fost conduși de Garda Elvețiană din curtea Vaticanului la birourile Papei Francisc.

Ivanka Trump și Jared Kushner au fost membri ai delegației, ca și secretarul de Stat rex Tillerson și consilierul pentru securitate națională HR McMaster.

Trump și Papa au vorbit, separat, timp de 20 de minute, apoi s-au alăturat celorlalți membri ai grupului și au făcut fotografii.

Două caractere opuse, Donald Trump și Papa Francisc, sunt extrem de diferiți - pe de o parte este iezuitul care și-a făcut o misiune din ajutorarea celor săraci și nevoiași, pe de altă parte magantul miliardar american, care s-a încojurat de miliardari și în guvern, comentează BBC.

Deși este prima lor întâlnire, cei doi au avut opinii deparate - în timpul alegerilor, Papa a vizitat granița dintre SUA și Mexic și a spus că oamenii care se gândesc doar la construcția unor ziduri nu sunt creștini.

Donald Trump i-a replicat atunci și a a descris acele declarații ca fiind „scandaloase” și l-a acuzat pe pontif că este un pion al guvernului mexican.

Azi, însă, cei doi au încercat să găsească opinii asemănătoare, un teren comun de discuție. În turneul său, Trump a vizitat, practic, reprezentanți ai trei mari reiligii: Arabia Saudită (musulmani), Israel (iudaism) și Vatican (creștinism).

Angajamentul lui Trump în lupta contra extremismului și a intoleranței sigur este aprobată de Papa, la fel ca și decizia sa de a aduce pace în Orientul Mijlociu.

Donald Trump consideră că mai este un motiv pentru care se înțelege cu Papa Francisc. În 2013, Donald Trump a scris pe Twitter: „Noul Papă este un om umil, la fel ca și mine”.

 
NU RATAȚI EVZ DE MÂINE!  ADEVĂRUL DESPRE ARHIVA SIPA. 
UN NOU EPISOD DIN OPERAȚIUNEA "NOI SUNTEM STATUL" VĂ PREZINTĂ DOVEZI DE NECONTESTAT!
Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:54 Norica Nicolai prevesteşte ATACUL LA PREŞEDINTE! Nu poate refuza cererea ministrului Justiţiei 10:20 DEZVĂLUIRI de la VÂRFUL PSD. ADEVĂRUL despre REVOCAREA lui KOVESI a fost scos la LUMINĂ de un SENATOR 10:08 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 10:04 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 09:04 PLANUL SECRET al PSD pentru REVOCAREA lui KOVESI. Curtea Constituțională va fi IMPLICATĂ 22:22 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 21:21 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 20:56 „Bâlbâiala” pe tema REVOCĂRII Codruței Kovesi, opera Monicăi Macovei! Un judecător lansează ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT 20:16 Procurorul care susține că 135 de colegi cer apărarea reputației profesionale: ”Vreau să-i dau un cap în gură! 20:08 Actrița Oana Pellea are un mesaj pentru Tudorel Toader după RAPORTUL KOVESI: „Ce păcat, domnule Toader... mare păcat...” 19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 14:37 REVOCAREA șefei DNA: „O furtună într-un pahar cu apă”. ATAC DUR la Tudorel Toader 13:29 Iohannis, SEMNAL de la Bruxelles? CONTROVERSE pe TEMA REVOCĂRII lui Kovesi. „E o chestiune de oportunitate politică. Preşedintele decide dacă...” 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate”

Articole salvate