ÎNTÂLNIRE ISTORICĂ la Palatul Victoria. De cine a avut onoarea PRINȚUL Charles să fie PRIMIT
- Andrei Vi şan
- 30 mai 2018, 19:44
Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi Prinţul Charles au discutat, miercuri, în cadrul unei întrevederi la Palatul Victoria, despre activitatea Alteţei Sale Regale în România, despre situaţia economică din ţara noastră şi despre situaţia românilor din Marea Britanie.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Dăncilă a exprimat recunoştinţa pentru contribuţia Prinţului de Wales la promovarea patrimoniul cultural, a imaginii şi a frumuseţii naturale a ţării noastre, a tradiţiilor, autenticităţii şi biodiversităţii zonelor rurale din România.
"Cei doi interlocutori au discutat într-o atmosferă cordială despre dezvoltarea rurală integrată, despre importanţa menţinerii echilibrului dintre tradiţie şi modernitate, precum şi despre activitatea în România a Alteţei Sale Regale Prinţul Charles, care, de douăzeci de ani, se implică în promovarea tradiţiilor româneşti", se precizează în comunicat.
Conform Executivului, alte subiecte abordate au vizat situaţia economică din ţara noastră, agenda regională, dar şi teme de interes comun pentru perioada actuală, precum cea a preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene şi a arhitecturii generale europene post-Brexit. În acest context, premierul a subliniat că protejarea drepturilor şi a intereselor cetăţenilor români care trăiesc în Marea Britanie reprezintă o prioritate pentru Guvern, se precizează în comunicat.
Totodată, prim-ministrul Dăncilă i-a prezentat Prinţului Charles obiectivele Guvernului.
"Răspunzând interesului manifestat de Alteţa Sa Regală, Prinţul Charles, premierul României a prezentat obiectivele Guvernului, precum şi noua legislaţie în domenii precum parteneriatul public-privat, achiziţii publice şi programele guvernamentale în domeniul agriculturii", se mai arată în comunicat.