Editura Evenimentul si Capital

Afaceristul Gruia Stoica, condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare și obligat să lucreze la ”Sfânta Cuvioasă Paraschiva”. Avocatul Doru Boștină: un an cu suspendare. El va presta la ”Obregia”

Gruia Stoica
Autor: | | 11 Comentarii | 5409 Vizualizari

Gruia Stoica a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boștină trei milioane de euro, pentru a afla prețul cerut de CFR Marfă la licitația pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi firma acestuia, GFR. Magistrații de la Înstanța Supremă au admis astăzi apelurile lui Stoica și Boștină, împotriva sentinței penale a Curții de Apel Ploiești. Astfel, omul de afaceri a primit doi ani și șase luni cu suspendare, iar avocatul Boștină - un an cu suspendare.

Cei doi vor trebui să presteze muncă în folosul comunității. Gruia Stoica, la ”Direcția de Asistență Educațională” sau la ”Societatea Medicală Sfânta Cuvioasa Paraschiva”. Doru Boștină a fost repartizat la Agenția Națională Antidrog- Centrul Asistență Integrată în Adicții ”Obregia”.În primă instanță, Curtea de Apel Ploiești l-a condamnat pe Gruia Stoica la patru ani de închisoare cu executare, iar pe Boștină, la trei ani cu executare.

Potrivit DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitație pentru încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni.

La data de 17 ianuarie, Complexul Energetic Oltenia a transmis invitații de participare la procedura de licitație (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorității contractante) mai multor societăți, între care către CFR Marfă SA și SC Grup Feroviar Român SA București. Licitația avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.

Procurorii susțin că, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA București, i-a oferit avocatului Doru Boștină suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenței pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a prețului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere în cadrul licitației.

Acest demers avea ca scop depunerea de către Grup Feroviar Român SA a unei oferte cu un preț cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă SA, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

La termenul din 12 ianuarie 2016, Gruia Stoica a lăudat, în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, activitatea DNA: „Un moment zero trebuia făcut în România, înspre binele copiilor și nepoților noștri. Ceea ce face DNA-ul acuma, în mare parte, este corect. Dacă am greșit, sunt de acord să fac parte din acest moment zero”. În primă instanță, Gruia Stoica a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, iar avocatul Doru Boștină, la trei ani cu executare

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate