Instanța confirmă cartelul benzinarilor. Companiile petroliere au avut înțelegeri anticoncurențiale

Instanța confirmă cartelul benzinarilor. Companiile petroliere au avut înțelegeri anticoncurențiale

Deși nu au fost descoperiți înțelegându-se asupra prețurilor, marii distribuitori de carburanți tot au fost prinși cu mâța în sac

Consiliul Concurenţei câştigă pe rând procesele cu companiile petroliere pe care le amendase cu o sumă record, 880 milioane lei, pentru înţelegeri anticoncurenţiale.

Instituţia a anunţat ieri că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat irevocabil încălcarea legii concurenței de către compania OMV Petrom Marketing, prin participarea la o înțelegere de tip cartel alături de celelalte companii active pe piața carburanților - MOL, Rompetrol, LukOil şi Eni.

Amenzi record

Ne puteți urmări și pe Google News

Companiile fuseseră amendate în 2011 cu valori record pentru acea perioadă, pentru înţelegeri privind stabilirea retragerii simultane pe piaţă a sortimentului de benzină Eco Premium. Cea mai mare amendă, respectiv 366,5 milioane lei, o luase OMV Petrom, care la acea vreme opera benzinăriile Petrom şi Petrom V, formând cea mai întinsă reţea din ţară. OMV Petrom Marketing, care administra brandul premium OMV, a primit 137,2 milioane lei, dar ICCJ a redus acum amenda la 109,8 milioane lei.

Autoritatea de concurență a câștigat irevocabil și procesele cu MOL România, Rompetrol și Eni România, care între timp a ieşit de pe această piaţă, vânzându-şi toate cele 42 de benzinării Agip către MOL.

La cinci ani de la constatarea privind înțelegerile de tip cartel, piața locală de carburanți rămâne concentrată și acum în mâinile acestor patru mari retaileri.

Concurență redusă

Chiar dacă au mai intrat noi jucători, precum ruşii de la NIS Petrol (sub marca Gazprom) sau azerii de la Socar, aceştia au rămas operatori de talie mică. Socar, de pildă, deţine 33 de staţii în România, din care două în Bucureşti. În plus, nici cei nou-intrați nu au diferențe semnificative de preț față de marii jucători.

Principalele companii petroliere din România ar fi încălcat și în Bulgaria regulile concurențiale

Interesant este însă că marii jucători din România, OMV, Rompetrol, LukOil, dar și nouintratul NIS, sunt suspectați și în Bulgaria de înțelegeri de cartel pe piața vânzării de combustibil. Comisia pentru Protecția Concurenței din ţara vecină a arătat recent că există o asemănare sigură în politica de stabilire a prețurilor pe piața de retail aplicată de aceste companii.

În România, singura înţelegere asupra preţurilor a fost demonstrată la benzinăriile operate de Tinmar Ind, Planoil Bucureşti şi Planoil Industries. Acestea au fost amendate recent cu 3,7 milioane euro pentru fixarea prețurilor, discounturilor și adaosurilor, împărțirea clienților și a surselor de aprovizionare în activitatea de distribuţie angro de carburanţi.

Benzina iar e aproape de 5 lei

Poate și în contextul unei concurențe reduse, prețul carburanților a ieșit de pe trendul descendent pe care intrase de la începutul anului, când TVA a fost redus de la 24% la 20%. Luna martie a marcat un val de scumpiri, astfel că acum cea mai ieftină benzină este la un pas de a atinge iar pragul de 5 lei pe litru. În benzinăriile de pe DN1, apropiate de București, cel mai ieftin sortiment costa ieri 4,95 lei pe litru la OMV, în timp ce motorina costa 4,87 lei. La MOL și Rompetrol benzina se vindea ieri dimineață cu 4,91 lei, iar motorina - cu 4,82 lei. Comparativ, la aceeași stație Rompetrol benzina costa 4,60 lei pe 4 martie. Potrivit datelor Comisiei Europene, România a fost pe locul cinci în UE la scumpirea benzinei, în săptămâna 7-14 martie.