INSTANȚA a DECIS. CINCI ANI și PATRU luni, ÎNCHISOARE pentru o ROMÂNCĂ, care VINDEA COCAINĂ în Manchester

INSTANȚA a DECIS. CINCI ANI și PATRU luni, ÎNCHISOARE pentru o ROMÂNCĂ, care VINDEA COCAINĂ  în Manchester

O tânără din Sebeș (județul Alba), în vârstă de 23 ani, a fost condamnată la 5 ani și patru luni de închisoare de către Curtea Coroanei din Manchester, pentru trafic de cocaină.

Paula Tăbăcaru, în vârstă de 23 de ani, alături de cei doi complici, Elvis Hasanaj (22 de ani) şi Kamer Mici ( 26 de ani) făcea trafic de droguri de mare risc în centrul orașului Manchester, informează ziarul românesc, citat de inforoes.com.

În urma percheziţiilor la domiciliile celor trei, Poliţia britanică  a descoperit  cocaină în valoare de  57.000 de lire sterline şi circa 36.000 de lire sterline, bani cash.

Românca era  cea care prelua comenzile, iar ceilalţi doi tineri furnizau drogurile. A mai fost găsit un lot de cocaină în valoare de 550 de lire sterline, precum şi doi imigranţi ilegali, care au fost deportaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Românca a primit cea mai mare condamnare, de 5 ani şi patru luni, iar Hasanaj şi Kamer au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare.