Inspectorul școlar general din Brăila, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Inspectorul școlar general din Brăila, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Șeful ISJ Brăila, Iulian Danielescu, împreună cu un alt inspector și alte opt persoane sunt acuzate de procurorii DNA că luau mită de la elevi.

Potrivit procurorilor, pe 17 iunie 2014, Iulian Danielescu, în calitate de inspector şcolar general, împreună şi în înţelegere cu inspectorul şcolar de limba română Simion Adrian, a dispus constituirea unei comisii de soluţionare a unei contestaţii, la intervenţia consilierului în Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Minorităţi, Dumitru Dragoş Mircea.

Contestația se referea la faptul că eleva Baciu Bianca primise nota 2 la purtare din cauza numărului mare de absențe și fusese exmatriculată.

"Comisia astfel constituită, din care au făcut parte, pe lângă Simion Adrian, şi Mândreanu Constantin Ciprian şi Picuş Veronica, a determinat consiliul de administraţie al liceului respectiv să recalculeze nota la purtare acordată Andradei Bianca Baciu, astfel încât aceasta să promoveze anul şcolar. În cursul lunii aprilie 2014, Baciu a depus la cabinetul medical al liceului două adeverinţe medicale, cunoscând că sunt falsificate, cu scopul de a motiva absenţele de la cursurile şcolare din perioadele 23 -24 aprilie 2014 şi 28 - 30 iunie 2014. Acest fapt ar fi determinat reducerea numărului total de absenţe nemotivate pe semestrul II al anului şcolar 2013-2014 şi, ulterior, anularea notei 2 la purtare acordată de Consiliul Profesoral la şedinţa din 17 iunie 2014 şi modificarea acesteia prin mărire, toate acestea determinând în final, promovarea elevei în anul şcolar următor", se arată într-un comunicat al DNA, citata de Mediafax.

Procurorii DNA susțin că inpectorul școlar Simion se face vinovat şi alte fapte de corupţie. Astfel, potrivit DNA, pe 26 iunie 2014, acesta a determinat-o, cu intenţie, pe Ştefania Mădălina Mocanu, profesor corector al unei contestaţii formulate de o elevă a unui liceu teoretic, să o reexamineze şi respectiv să corecteze în mod favorabil probele elevei, cu scopul de a promova corigenţa la materia respectivă şi, implicit, de a promova anul şcolar.

Ne puteți urmări și pe Google News