Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Poliția a început verificările în unul din cele mai suspecte incidente din Campania electorală

Edilul orașului Voluntari nu a comentat fi lmulețul apărut în mediul online FOTOGRAFII: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Autor: | | 1 Comentarii | 763 Vizualizari

Într-o înregistrare video, fără sonor, postată pe internet, primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, pare că se certă cu un bărbat, care susține că a vrut să afle dacă va circula lejer de 1 Decembrie. Acesta a refuzat să facă publică înregistrarea audio

Scandalagiu de profesie, un bărbat pe nume Bogdan Dinulescu, susține că a fost agresat de primarul Voluntariului, Florin Pandele, pentru că ar fi mers joi la Arcul de Triumf să o întrebe pe edilul-șef al Capitalei, Gabriela Firea, soția lui Pandele, dacă va circula lejer de 1 Decembrie.

„M-am dus la Arcul de Triumf să o întreb pe doamna Firea când se va circula normal în Capitală. Ea promisese într-o emisiune la televizor că se va circula lejer în București. După ce am parcat mașina, m-am dus să vorbesc cu dânsa, să o întreb dacă în decembrie se va circula lejer în Capitală. Am mers spre ea. M-a oprit unul din oamenii care face parte din echipa doamnei primar și nu am reușit să vorbesc cu ea”, a spus Dinulescu la Realitatea TV, în emisiunea lui Rareș Bogdan. El spune că ulterior s-a întâlnit cu Florin Pandele, cu care a avut o altercație mai mult verbală. Întrebat de moderator dacă deține și varianta de film cu sonor, Dinulescu a susținut că are și a mai precizat că ar mai fi o filmare în care se vede cum edilulșef coboară din mașină. După ce a promis că le dă publicității, iar Rareș Bogdan a trimis o mașină să ia casetele, Dinulescu a dat tot o înregistrare fără sonor- în care un bărbat coboară din mașină.

Poliția face verificări

Scandalul a apărut după ce în mediul online a apărut, luni seara, un filmuleț în care doi bărbați apar gesticulând și vorbind mai aprins, ei fiind filmați cu camera nocturnă și cu zoom. Bogdan Dinulescu, cel care susține că a fost agresat, a spus, la Realitatea TV, că Pandele s-ar fi răzbunat pe el după ce ar fi încercat s-o abordeze pe soția sa, Gabriela Firea. Poliția Ilfov a anunțat că s-a sesizat și face cercetări în acest caz . Purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, inspector principal Claudia Burada, a declarat, pentru EVZ, că primarul Pandele este cercetat pentru loviri și alte violențe, pasul următor fiind audierea părții vătămate. Cert este că ieri a fost audiată partea care susține că a fost vătămată, Bogdan Dinulescu, iar polițiștii spun că va fi audiat și edilul orașului Voluntari, Florin Pandele. Până la închiderea ediției, edilul din Voluntari nu a făcut comentarii. Contactată de Evenimentul Zilei, Gabriela Firea a explicat că este un atac murdar. „Este o făcătură mizerabilă de campanie. Nu am ce să comentez. Sunt în stare de orice”, a reacționat primarul general.

Cine este Bogdan Dinulescu

Bogdan Dinulescu nu este la prima apariție în spațiul public într-un context conflictual. În luna iulie 2014, el a avut un incident cu Dan Voiculescu. Patronul Antenelor, acuzat de șantaj și aflat sub control judiciar, mergea atunci pentru a șasea zi consecutiv, la IPJ Ilfov.


FOTO; În luna iulie 2014, el a avut un incident cu Dan Voiculescu, patronul Antenelor



La intrare în sediul Poliției Ilfov, Bogdan Dinulescu a aruncat pe jos mai multe zeci de lei și i-a adus mai multe acuzații:

1. Uitați TVA la pâine, ați distrus economia țării! Ar trebui să fiți judecat de subminarea economiei naționale!

2. V-ați turnat familia pentru avantaje, eu nu tac!

3. E foarte simplu, este o luptă a Justiției. Se încearcă omogenizarea Justiției împotriva unora ca dânșii, ca dânsul. Stiți foarte bine, lăcomia l-a adus aici!

Replica lui Dan Voiculescu, surprinsă de camerele de luat vederi, a fost: „Cine te-a trimis, mă, aici? Băsescu? Traian Băsescu? Te cunosc după aparat. Du-te, mă, de aici”.

A doua zi, reporterii de la „Evenimentul zilei” au aflat numărul de telefon al lui Dinulescu și l-au vizitat acasă, în comuna Voluntari. Ne-a spus că banii pe care i-a aruncat lui Voiculescu reprezintă TVA-ul pe pâine, de care profită mai ales arendașii de terenuri. Ne-a declarat că e un mic om de afaceri din Voluntari, că are 39 de ani. „M-au sunat mai mulți să mă felicite, dar ce am făcut a fost gestul unui om normal!”, ne-a explicat atunci Dinulescu, pe care l-am găsit uitându-se la știrile cu el și Voiculescu. Ne spune că nu e sărac.

„Nu sunt un om sărac, dar nu am nici elicopter la poartă”, ne-a explicat Dinulescu. Bărbatul a povestit că a început greu, a lucrat ani buni ca taximetrist și a locuit în Colentina. Norocul său a fost boom-ul imobiliar, a cumpărat mai multe terenuri, pentru proprietatea cărora s-a judecat aproape un deceniu. „Închiriez niște spații comerciale”, spune bărbatul de unde face banii. Ne arată 4-5 contracte de închiriere, semnate la notar. În iulie 2014, nu ne-a spus despre nicio divergență cu primarul Florentin Pandele.




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate