INFRASTRUCTURĂ: CFR încearcă creșterea vitezei trenurilor spre mare prin CEL MAI DIFICIL program de finanțare. INVESTITORII, chemați să ajute

INFRASTRUCTURĂ: CFR încearcă creșterea vitezei trenurilor spre mare prin CEL MAI DIFICIL program de finanțare. INVESTITORII, chemați să ajute

Autorităţile române doresc un parteneriat public privat pe fondurile Planului Juncker pentru modernizarea rutei Constanţa – Mangalia, a spus astăzi Marius Chiper, directorul general al CFR SA. Valoarea investiţiilor este estimată la 160 de milioane de euro, a completat acesta.

„Secţia Constanţa Mangalia este importantă pentru traficul feroviar doar în sezonul estival. În perioada de iarnă şi de toamnă-primăvară nu are încărcare, de aceea este destul de dificil de susţinut o investiţie de modernizare, pentru că nu se califică la parametrii tehnici. Noi avem un program şi dorim să intrăm într-un parteneriat public privat pe fondurile Planului Juncker”, spus Chiper.

„Chiar am propus un model de proiect prin care investitorii privaţi din zonă pot veni alături de noi ca să îmbunătăţim condiţiile pe această linie, inclusiv prin exploatarea ei şi prin noi capacităţi de trafic", a spus Chiper, prezent la evenimentul de lansare a programului Trenurile Soarelui.

„Noi avem o estimare, dar este grosieră: în jur de 160 de milioane de euro, însă nu avem un studiu de fezabilitate sau o analiză cost-beneficiu şi date de caz care să confirme această sumă. Este doar o estimare de ansamblu", a precizat Marius Chiper.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şeful CFR SA a explicat că în acest proiect în PPP sunt aşteptaţi să intre parteneri cu potenţial economic interesaţi de exploatarea ulterioară a acestei linii.

El a făcut referire şi la podurile dunărene, aflate în proces de reabilitare, şi a dat asigurări că acesta se va finaliza în toamnă.

„La podurile dunărene sunt în curs o serie de lucrări de reabilitare şi, de aceea, viteza este redusă, pentru că sunt restricţii. În această toamnă noi reabilităm complet podurile dunărene şi sunt poduri importante, au lungimi de aproximativ doi kilometri fiecare. Sunt două poduri acolo. După ce vom termina, se va vedea şi acolo îmbunătăţirea condiţiilor. Timpul de parcurgere a distanţei pe cele două poduri se va reduce cu cel puţin 10 minute”, a subliniat Chiper.

Planul Juncker este una dintre cele mai complexe scheme de finanțare la nivel european, în condițiile în care este vorba de implicarea partenerilor privați, or România nu a reușit până acum nici măcar să realizeze proiecte în concesiune.