INFORMAȚII FALSE de la un deputat USR. Ministerul INTERVINE DECISIV. Scandal pe fonduri europene, legat de implicarea OLAF

INFORMAȚII FALSE de la un deputat USR. Ministerul INTERVINE DECISIV. Scandal pe fonduri europene, legat de implicarea OLAF

După ce fostul ministru al Fondurilor Europene din Guvernul Cioloș, Cristian Ghinea, a publicat pe pagina sa de pe o rețea de socializare informații cu privire la prezența Oficiului European de Luptă Anti-fraudă (OLAF) în Capitală, ministerul de resort a transmis informații care au dezmințit ipotezele actualului deputat USR.

Conform informațiilor MFE, OLAF nu se află în București pentru a realiza controale care să vizeze activitatea care ține de fondurile europene.

 

„Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la un presupus control al inspectorilor OLAF în instituţia noastră, Ministerul Fondurilor Europene precizează că nicio delegaţie a Oficiului European de Luptă Antifraudă (...) nu s-a aflat recent şi nu se află în MFE pentru controale. Orice misiune a instituţiilor europene în România este întotdeauna comunicată public de MFE, în acord cu principiul transparenţei”, transmite, sâmbătă, Ministerul Fondurilor Europene, potrivit DCNews.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ghinea scrisese, vineri, că „OLAF e la Bucureşti, ni se suspendă programe (...)”.

Mesajul lui Cristian Ghinea despre fondurile europene. Sursa FOTO: Facebook

Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă este o instituție a Uniunii Europene care protejează interesele comune, combătând faptele ilegale, precum corupția sau frauda. Agenții instituției se ocupă cu verificarea cheltuielilor de fonduri europene făcute de statele membre.