Editura Evenimentul si Capital

India: flăcările devastatoare au distrus Muzeul de Istorie Naturală

Incendiul devastator a cuprins clădirea Muzeului de Istorie Naturală din India.
Autor: | | 0 Comentarii | 327 Vizualizari

Un incendiu puternic a distrus o parte a clădirii Muzeului de Istorie Naturală din India şi importante colecţii de istorie naturală. Pierderile sunt inestimabile. Cauzele izbucnirii incendiului nu au fost încă descoperite.

O vâlvătaie imensă a distrus 6 etaje ale clădirii Muzeului de Istorie Naturală din India marți şi  nenumărate colecții de floră și faună ale țării, au declarat autoritățile pentru CNN. Clădirea adăposteşte, de asemenea, Federația Camerelor de Comerț și Industrie (FICCI), a declarat Rajesh Panwar, pompier în cadrul brigadei din Delhi.

Focul a izbucnit marţi în jurul orei locale 2 a.m., au declarat oficialii. 

"Acest lucru este tragic, Muzeul de Istorie Naturală este o comoară naţională. Pierderea este inestimabilă. Odată ce avem în mână raportul, vom vedea apoi modul în care putem contribui la restabilirea artefactelor deteriorate", a declarat Prakash Javadekar, ministrul Mediului, Pădurilor și Schimbărilor Climatice pentru Times India. 

Muzeul este prima şi singura instituţie muzeală de istorie naturală din India, a declarat Vikas Rana, asistentul educativ al muzeului. În plus față de colecţiile de floră și faună, erau expuse, de asemenea, mai multe fosile, dintre care femurul unui dinozaur care aparține grupului Sauropod. Muzeul găzduiește de asemenea o bibliotecă de referință cu 15.000 de cărți. 

Mai multe efective de pompieri au fost trimise pentru a lupta cu flăcările, iar și șase dintre ei au fost răniți în timpul intervenţiei. Ei au fost internați de urgenţă, iar în prezent sunt în stare stabilă.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate