Editura Evenimentul si Capital

Independence Day. Cum s-au făcut românii milionari cu ”metoda americană”. Gemenii nu trebuie să iasă în evidență, Capricornii au mult de lucru │ Horoscopul lui Dom’ Profesor

Radu Ștefănescu
Autor: | | 1 Comentarii | 7915 Vizualizari

Independence Day, Ziua Naţionala a Statelor Unite ale Americii! Prilej de grătare, amintiri din războaie, artificii pe seară și defilări colorate. Anul acesta cu un nou președinte, Donald Trump. Fiind atât de urât de latura așa-zis de stânga, de fapt isterică, anarhistă, musulmană, a presei, mi-a devenit chiar simpatic.

 

HOROSCOP  Pe 4 iulie s-au născut Giuseppe Garibaldi, Nathaniel Hawthorne, Gina Lollobrigida, Thomas Barnado, Di Stefano, Alice Călugăru, Haralamb Zincă, Traian Brădean.

 

Pe 4 iulie sunt Sfinţii Andrei din Creta şi Marta.

 

Nimic, iar nimic în “kalendar”. Se muncea mult pe vremuri, nu era “weekend” mereu. O să revin altă dată la ideea că în prezent cel mai mare zeu este… calendarul! Toată lumea trăieşte, munceşte, se distrează, după calendar. Nu era mai bine în vechime, când calendarul era făcut după ritmul natural al activităţii, iar zilele libere erau trei, timp suficient de recuperare?

 

Dar este “Independence Day”. Ziua Naţionala a Statelor Unite ale Americii!

 

În astrologia globală se dă personalitatea astrologică, zodia statelor, după “ziua naşterii”, sărbătoarea naţională. Dar, există destule excepţii.

 

De exemplu, Statele Unite, cu toate că Independence Day, Ziua Naţională este pe 4 iulie, în zodia Racului, se consideră că semnul zodiacal al SUA este Gemenii, care se pare că se potriveşte mai bine - ceea ce duce la speculaţii interesante.

 

Bun, nu-mi fac eu griji pentru SUA, cum nici Statele nu-și fac griji pentru mine! O să trimit mesajele obișnuite de felicitare la familie și la cei pe care îi cunosc, odată au fost mari și tari, ce bine că este un decalaj de șapte ore între ora Bucureștilor și cea a Washingtonului!

 

HOROSCOP  Dragi lupi, padawani și hobbiți o să vă spun o poveste, o poveste adevărată. Poate povestea multor români. Cum s-au făcut românii milionari cu ”metoda americană”, că tot este Independence Day.

 

Știu povestea de la un șofer de taxi. De fapt, proprietarul multor taxiuri. Trebuie să vă mărturisesc că, rareori, foarte rar, poate la un an odată, sunt obligat de viață să părăsesc Prahova submontană și să petrec câteva minute la București. Analize medicale, de obicei, sau vreo hârtie de semnat. Vin până în Băneasa, las vechea mea mașină în parcare și chem un taxi Uber. Am înțeles că, în viitor, poate o să pot să iau și metroul. De câtva timp las mașina în curtea unui prieten. Îl sun când ajung în Otopeni, el îmi cheamă un taxi și când ajung la el, în Băneasa, schimb mașina. Câștig timp pentru că trebuie să mă întorc repede acasă, las cele șapte cățelușe închise în camera mea de lucru – vă dați seama ce prostii fac!

 

Așa s-a întâmplat și acum, cam cu o lună în urmă. La Doru, în fața proprietății lui frumoase mă aștepta un Mercedes. Taxiul comandat. Cu un șofer foarte îngrijit, nu foarte înalt, dar bine făcut pe la vreo patruzeci de ani și ce îți mai pasă. Îl întreb cât costă, opulența mașinii m-a făcut suspicios. ”Nu aveți grijă, dom’ profesor, am vrut să vă cunosc, sunt prieten cu Doru, stau puțin mai încolo și mereu îmi povestește ce ați scris, sau ce ați făcut.”  Nu știu de ce, dar când fac cunoștiiță cu cineva, acela se consideră dator să-mi povestească viața lui. Probabil pentru că am ”baraka”. Este o reacție de genul: dom’ profesor cam știm cine sunteți și cam ce ați făcut, dar nici noi nu suntem de lepădat, iată… Așa că bunul șofer, pardon, proprietar de taxiuri, mi-a povestit viața lui. La sfârșit l-am întrebat dacă pot să o scriu la jurnal. Sigur că da, dar să schimbați numele. Am destui dușmani din invidie, mi-a spus, hai să zicem Victor.

 

Victor este dintr-o familie de ardeleni de pe lângă Sibiu. În 89 Victor avea 19 ani și nu prea știa ce să facă cu viața lui. Dar în 90 se săvârșește din această viață bunicul lui, lăsând moștenire o casă așezată cu vreo 15 camere și două hectare de pădure, lângă Sibiu, cum spuneam. Tatăl lui Victor îi spune că este moștenirea lui, altceva nu poate să-i dea. Victor vinde superba proprietate din Ardeal pentru numai 15.000$. Cu o mică parte din bani plătește cursurile școlii de șoferi pentru profesioniști. Ia carnetul cu toate categoriile, se dovedește foarte talentat. La școală face cunoștiință cu un coleg care avea rude în State. I se aranjează și lui o viză de șase luni. Așa, în anul 1991, Victor ajunge în State, țara tuturor posibilităților. Se angajează la un american de origine română, care avea o mică firmă de transport coast-to-coast. Este angajat ajutor de șofer în pregătire, conform reglementărilor legale. Fără salariu, doar masă și casă. Banii urmau să-i obțină din comisioanele celor care aveau de expediat ceva rapid pe coasta de Vest, fără multe întrebări și verificări. Nici nu știți cât de multă lume folosește acest sistem al tiriștilor care pleacă de pe coasta de Est, către coasta de Vest, sau invers. A fost chiar și un fel de bursă, acum am înțelesc că este o aplicație pe mobil. Bun, în anul 1991, Victor face în șase luni 11.000 de dolari. După șase luni, când i-a expirat viza, s-a urcat în avion și a venit acasă. Îmi explică că avea un capital de 20.000 de dolari. S-a dus în Elveția și a cumpărat zece mașini, aceiași marcă, nu o s-o pomenesc, că nu fac reclamă, second hand. Cu încă nouă prieteni fac o primă firmă de taxi. Când o mașină se defecta era canibalizată - ca să țină în funcțiune pe celelate, de aceea a cumpărat același model. În trei ani, cu sistemul 50% ia el, 50% ceilalți, a strâns bani ca să cumpere încă 20 de taxiuri. Cam tot atunci s-a însurat, au apărut alte cheltuieli. Succesul lui de până atunci se baza pe faptul că aplica ”sistemul american” cum văzuse în State, reinvestea în afacere aproape tot profitul. Victor îmi mărturisea că până s-a însurat s-a învelit cu aceiași pătură de lână pe care o avea din copilărie, de la bunici. Dar, noua lui calitate de om însurat l-a obligat la cheltuieli. Casă, mobilă, grădină, spectacole, călătorii în străinătate, haine de firmă etc etc. Aceste cheltuieli i-au anulat dezvoltarea. Au trecut zece ani și el făcea cam același lucru, muncea din greu pentru asta, conducea cot la cot cu angajații lui, majoritatea moldoveni, din republică.  Mai mult, au apărut și trei copii, unul mai frumos ca altul.

 

Așa că Victor a trebuit să ia o hotărâre. A vândut o parte din afacerea lui cu taxiuri la concurență și a cumpărat 20 de automate de cafea, pe care, prin cunoștiințe și ungând balamalele, le-a plasat foarte bine. Soția lui și mama ei urmau să se ocupe de acestă afacere, iar profitul să fie cheltuielile casei. Zis și făcut, nu le lipsește nimic acasă, afacerea cu cafeaua merge foarte bine! Victor a continuat ”sistemul american” cu reinvestirea totală a profitului și a ajuns la 50 de taxiuri. Acum le-a trecut pe toate pe Uber, spre nemulțumirea șoferilor, care nu mai au cum să fure. Dar șoferi se găsesc, slavă Domnului, e coadă!

 

Victor se uită cu luare aminte la mine. Acum știu că vine întrebarea. Dom profesor, am 2 milioane de euroi. O să cumpăr înapoi casa lui bunicu, dar mai pot să cumpăr multe TIR-uri și să fac cărăușie, sau cisterne și să aduc benzină ieftină din Iran. Ce ziceți?

 

I-am explicat ce și cum. M-a așteptat în fața Spitalului Militar, m-a adus înapoi la Doru, unde îmi era mașina. Nu mi-a luat un ban, dar când am vrut să cobor se uita la mine ca unul dintre cățeii mei, când vrea ceva. Hai, spune, l-am îmbiat. Dom’ profesor, de ce v-ați pustnicit? În acel moment, pe lângă noi, a trecut o mașină luxoasă, în mare viteză, împroșcând cu pietricele și praf de pe alee. La volan era un nesimțit pe care-l vedeți adesea pe ecranele televizoarelor. Vezi, de aceea, i-am răspuns. Victor s-a dat jos din mașină și a dat mâna cu mine prelung și trist, cum îți iei adio de la o rudă bună.

 

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate