Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

INCREDIBIL. Violul, nepedepsit la nivel înalt! ONU, implicat într-un SCANDAL de milioane de dolari, după ATACURI sexuale în Africa

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon
Autor: | | 6 Comentarii | 2249 Vizualizari

ONU a cheltuit o jumătate de miliard de dolari pentru contracte cu o companie aviatică rusească, deși a descoperit că unul dintre echipajele sașe de elicopter din Republica Democratică Congo au drogat și violat o adolescentă, într-un atac sexual, dezvăluie, în exclusivitate, publicația britanică The Guardian.

Oficiali importanți ai ONU au luat în considerare să anuleze un contract cu UTairs, după ce au ajuns la concluzia că incidentul, în care o fată a fost aruncată goală și inconștientă în interiorul unei baze a elicopterelor, a fost, de fapt, indiciul pentru o cultură mai largă a exploatării sexuale practicată de compania respectivă, scrie The Guardian.

Documente interne ale ONU, marcate ca „strict confidențial” și care au ajuns în posesia jurnaliștilor de la The Guardian, relevă modul în care Departamentul intern de reclamații de la ONU a descoperit că femeia a fost abuzată, arsă cu țigara și apoi fotografiată zăcând pe pământ.

ONU a concluzionat că autorul atacului șocant din 2010 a fost chiar managerul bazei UTair din Kalemie, în estul Congo.

Raportul principal al anchetei, din martie 2011, a avertizat că este posibil ca „o cultură a exploatării sexuale și a abuzului” să existe la UTair. Copii ale raportului au circulat în rândul oficialilor de rang înalt din ONU, inclusiv din New York, pnă la biroul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.

După ce și-au exprimat toți, colectiv „dezgustul” față de cele întâmplate, oficialii s-au gândit la anularea contractului cu firma UTair. Totuși, în final, i s-a permis companiei să continue să facă afaceri cu ONU, cu condiția să introducă un nou regim de pregătire, supravegheat de un observator. UTair a rămas cel mai mare furnizor de transport aerian în zonă al ONU.

Dezvăluirea vine într-un moment critic pentru secretarul general al ONU, care încearcă să iasă basma curată după dezvăluirile referitoare la abuzurile sexuale asupra copiilor de către trupe de menținere a păcii, franceze și de altă naționalitate, din statul vecin, Republica Centrafricană.

„Nu era vorba doar de două mere stricate”, a spus un oficial important al ONU, care știa despre raport. „Era clar că există probleme grave de exploatare sexuală, la scară largă”.

De la raportul de acum patru ani, compania a mai primit contracte de transport sau i s-au înnoit contractele, pentru sprijin cu elicoptere a misiunilor ONU din Liban, Sahara Occidentală, Republica Democrată Congo, Sierra Leone, Sudan, Coasta de Fildeș, Liberia, Afganistan, Sudanul de Sud, Somalia și Mali.

În total, compania care apare în unele documente cu numele de Nefteyugansk, o filială care operează în Congo, a primit contracte în valoare de 543,3 milioane de dolari, pentru servicii oferite în 11 țări, DUPĂ ce ONU a luat la cunoștință de problemele legate de exploatarea sexuală, precizeză sursa citată.

 



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:09 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 21:43 Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT! 07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate