Editura Evenimentul si Capital

INCREDIBIL. Ce vor FACE oamenii dintr-o ţară cu preşedinte NEO-MARXIST dacă vor să CUMPERE PÂINE

Sistemul de raţii reapare
Autor: | | 0 Comentarii | 1054 Vizualizari

Acest sistem ar trebui să-i oprească pe oameni să cumpere prea mult dintr-un singur produs.

Rezidenţii din Venezuela ar putea fi în curând forţaţi să-şi scaneze degetele dacă vor să cumpere pâine! Preşedintele neo-marxist, Nicolas Maduro, a cerut implementarea unui sistem de scanare a amprentelor în magazinele din Venezuela. Sistemul ”anti-fraudă”, aşa cum l-a denumit Maduro, ar trebui să-i oprească pe oameni să cumpere prea mult dintr-un singur produs, fiind asemănător cu sistemul de scanare a amprentelor folosit la vot.

Ar putea fi implementat

Potrivit yahoo.com, de când au fost introduse reforme marxiste, sub preşedintele Hugo Chavez, Venezuela suferă crize economice dure. Inflaţia este scăpată de sub control, iar piaţa neagră de produse înfloreşte, în timp de produse de bază, precum hârtia igienică, uleiul şi zahărul, au dispărut de pe rafturi. Maduro nu a precizat când va intra în vigoare sistemul, dar oficialii administraţiei sugerează că ar putea fi implementat până în decembrie sau ianuarie. Mişcarea a fost întâmpinată cu scepticism. Criticii susţin că noul sistem este acelaşi lucru cu sistemul de raţii, reprezentând o încălcare a drepturilor omului. Alţii cred că rafturile goale din ţara socialistă sud-americană mai pot fi umplute numai printr-o reformă completă a economiei.




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: „, Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 17:07 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 16:20 Udrea îl atacă pe Dragnea, după propunerea lui Tudose ca premier: „Praf și pulbere” 15:54 Oprișan aruncă bomba în PSD: Să nu fie ziua trădării! 15:08 Încolțit de presă în suspiciunea de plagiat la SRI, Mihai Tudose răspunde zâmbind: „Nu vreți să vorbim după desemnare?” 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Ludovic Orban: „Propui un premier atunci când ai o majoritate certă” | LIVE TEXT 14:13 Dragnea: Am fost întrebat dacă AM PISTOLUL la TÂMPLĂ 12:45 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 10:20 Propunerea lui Mihai Tudose, posibilă DIVERSIUNE a PSD, consideră Dan Andronic 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni 10:03 SURSE - Mihai Tudose a acceptat funcția de premier PSD | LIVE TEXT 07:09 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 21:43 Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT! 07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern

Articole salvate