Editura Evenimentul si Capital

INCEPE CEL DE-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Profeţiile cutremurătoare despre viitorul omenirii. România, prima ţară zdrobită de ruşi: "Nu mai avem zile multe"

14-06/692x519xal-treilea-razboi-mondial2jpgpagespeediceumv2y4dji-465x390
Autor: | | 26 Comentarii | 25933 Vizualizari

Cel de-al treilea război mondial constituie o problemă primordială pentru oamenii de pe întreaga planetă. Potrivit profeţilor, acest fapt urmează să se întâmple.

O profeţie cutremurătoare aparţine părintelui Paisie Aghioritul - născut la 25 iulie 1924, la Farasa, care în anul 1953 a ajuns la Mânăstirea Esfigmenu. Parintele a fost un monah care sprijinea întreaga omenire prin rugăciunile sale.

“Focul care s-a aprins in Balcani se va extinde. Stapanirea ruseasca de astazi se va rasturna si popoarele ortodoxe ale Balcanilor se vor ciocni cu popoarele din NATO, pe terenul Turciei, care va disparea de pe harta. Ciprul va primi o palma vremelnica de la turci. Din aceasta conflagratie generala, insa, se va naste Bizantul. Toate sunt conduse de Logosul divin, nici de americani, nici de evrei. Acestia se impun cateodata, pentru ca Dumnezeu ingaduie, ca sa-i pedepseasca pe ai Sai.

Vechiul Israel, evlaviosii din vechime, evreii, au fost pedepsiti de 7 ori. Si au fost robi timp de 70 de ani la persi. Cand s-a incheiat pedeapsa, acestia au revenit. A fost o pedeapsa, o palma data de Dumnezeu, ca sa se trezeasca. Acesti evrei au fost vechiul Israel. Astazi, noul Israel suntem noi, si pedeapsa noastra este de 70 de ori cate 7 si nu inseptita, pentru ca noi am avut cunoasterea dumnezeiasca. Robia noastra de 70 de ori cate 7 (1453 de la cucerirea Constantinopolului) concretizata prin Islam, de-abia acum se incheie. Acesta a fost canonul lui Dumnezeu pentru pacatele noastre.

Ceva asemanator s-a intamplat cu poporul rus. Inainte cu 50 de ani m-am intalnit impreuna cu Batranul meu, Iosif Zavoratul, cu un calugar rus, batran de varsta. Ca sa-l intarim despre cele infricosatoare intamplate poporului rus, prin incercarea credinciosilor de catre comunism, am vrut sa-i dam curaj, spunandu-i cuvinte de mangaiere. Acesta insa a zis:

„Nu este nimic, este o pedeapsa care va tine 70 de ani“. „De unde stii?” l-am intrebat. Si raspunsul lui a fost:

„In 1917, cand s-a instaurat comunismul, crestinismul a fost scos in afara legii si cel care ucidea crestini era socotit erou. Crestinii au intrat in panica si cei bogati au evadat spre Europa, altii au alergat catre biserici, nadajduind ca Dumnezeu va face minunea sa-i salveze. Intr-o mare biserica, a Sfntilor Apostoli, au intrat aproape 5000 de crestini. Bolsevicii, cand i-au gasit, au pus foc bisericii. Unul dintre crestini n-a murit, ci a reusit sa se urce pe turle, a stat langa o fereastra si a respirat. Deci, acesta mi-a zis ca atunci cand se apropia moartea si oamenii si plangeau si strigau, s-au aratat cei 12 Apostoli si le-au spus ca nu pot sa-i ajute, pentru ca Dumnezeu nu ingaduie. «Este pedeapsa pentru pacatele voastre, care va tine 70 de ani!» au zis ei.

Acestea ni le-a spus calugarul rus, cu 50 de ani inainte. In perioada care s-a scurs de atunci aproape ca am uitat cuvintele lui. Cand a cazut insa turnul de hartie al «bunastarii rasaritene», atunci mi-am amintit. Am stat si am numarat si am vazut ca erau exact 70 de ani. Acum si canonul nostru al celor 70 de ori cate 7 se incheie si lucrurile vor reveni. Acum legea duhovniceasca va fi aplicata in diferite chipuri. Intai de toate, Dumnezeu va pedepsi pe marii vrajmasi ai Ortodoxiei: Islamul si Catolicismul. Acestia care lovesc nemilos Ortodoxia vor fi nimiciti. Chiar si cei care au distrus civilizatia bizantina nu sunt turcii care au cucerit cetatea, ci cruciatii europenii, catolicii, care i-au incurajat pe turci sa distruga Bizantul. Asadar, pe urmasii lor, Dumnezeu ii va aduna acolo inlauntru si vor fi ucisi. Voi sunteti mai tineri si veti vedea, de vreme ce veti fi in viata.

Acum va fi marea conflagratie, Armaghedonul. Ceea ce s-a pornit acum in Balcani nu se va opri. Ceea ce-l impiedica sa se raspandeasca este stapanirea ruseasca impartita, care sta in coasta americanilor. Insa poporul rus ii va arunca si popoarele crestinesti ale Balcanilor vor reveni. Rusii vor acum sa iasa la Marea Mediterana, acesta va fi imboldul. Insa nu va fi acesta adevarul, ci faptul ca Dumnezeu ii provoaca precum instrumentele Lui. Acestia coborand vor stinge si vor pierde intr-o saptamana vijelia turceasca. Si, cand vor ajunge prietenii Turciei (adica urmasii cruciatilor), adica popoarele din NATO, ca s-o salveze, atunci acolo va fi marea conflagratie si vor fi nimiciti. Ciprul va primi palma de la turci (pentru ca acum este neatins), dar va fi vremelnica. Turcia se va stinge, si nu va exista nicio pagina in istoria universala care sa aminteasca faptul ca a existat acest neam osandit.

Imi iubesc mult patria si ma intristez mult ca astazi fii grecilor se rusineaza sa spuna ca sunt greci. Cuvantul grec nu inseamna rasist. Aceasta trasatura poate fi pusa pe seama oricarui alt neam, in afara de greci. Acum insa nu mai suntem greci, romei, bizantini, suntem oameni indumnezeiti. Ne-am inaltat pe culmi. Este pacat faptul ca astazi diavolul a reusit si ne-a inrobit carmuitorii. Deplang Grecia vremurilor de acum, nu mai are nimic sfant. Ca sa se salveze tara, ar trebui ca toti conducatorii ei, oriunde s-ar gasi, sa fuga in exil, sa plece, pentru ca cei care sunt astazi sunt corupti. In acest timp toate au fost vandute, sionismul international isi aplica astazi programul pus la punct aici vreme de 180 de ani. Astazi, insa cand toti suntem ingenunchiati si nu mai exista nadejde, Dumnezeul parintilor nostri va interveni pentru sangele si moastele Sfntilor nostri. Sangele grecesc care s-a scurs pentru Ortodoxie, unit astazi, va deveni un rau navalnic care ii va ineca pe canibalii care se numesc astazi „mai-marii lumii”.

Cand a fost dezagregat pentru prima data atomul si s-a construit bomba atomica, l-am auzit pe insusi Eisenhower declarand:

„Astazi ne gasim la portile matematicii grecesti!” Si canibalul a spus adevarul! Cat despre situatia din Iugoslavia de dinainte, aceasta este mana Vaticanului, sunt „binecuvantarile” Papei, ale „Marelui crestin“. Masinatiile din spatele tuturor acestora le zamisleste sionismul international, finantatorul international, care se numeste America. Sionistii sunt America, ea de fapt nu exista. Deci, acestia dupa ce primesc mesajele sataniste, le pun inainte Vaticanului, acesta le preschimba in planuri si in continuare cheama Islamul sa le aplice. Acesta este modul in care functioneaza astazi planurile satanice. Acestia au reusit sa-i inrobeasca pe conducatorii nostri. Nadejdile noastre sunt doar in Dumnezeu, iar voi sa vietuiti crestineste, pentru ca va spun cu mana pe inima, si veti vedea, ca nu mai avem zile multe. Ceea ce s-a aprins acum in Balcani va continua. Acesta este mobilul prin care Dumnezeu in felul Sau ii va elibera pe crestini si-i va inalta din nou la linia de plutire. Si Bizantul va reveni. Si stiti de ce? Pentru ca popoarele europene se vor reuni la loc. Cine le va dirija? Nimeni! Noi doar sa pastram credinta ortodoxa“.

O altă profeţie care şochează este cea a lui Alois Irlmaier, profetul care confirma prezicerile lui Nostradamus şi Baba Vanga, susţinea că cel de-al Treilea Razboi Mondial va începe într- noapte. Profetul a fost născut la 8 iunie 1894 în Scharam, Bavaria Superioara, şi a murit în 1959 în condiţii suspecte. Germanul a descris declanşarea celui de-al Treilea Razboi Mondial. Irlmaier a suferit multa vreme pentru prezicerile sale, fiind tarat prin tribunale de autoritatile germane. In 1947, Irlmaier a apărut pentru ultima oara in fata unei instante, fiind achitat definitiv.

“Va fi in numele pacii. Razboiul va incepe brusc in Orientul Mijlociu. Mari forte navale se confrunta in Marea Mediterana – situatia este extrem de tensionata. Dar miza este in Balcani. Scanteia razboiului va porni din Balcani. Vad o mare si-o cadere, un pumnal sangeros se afla langa el. Doi barbati omoara un al treilea. Cel ucis este de rang inalt. Asasinii au fost platiti de catre alte persoane. Unul dintre criminali este un om mic si negru, celalalt un pic mai inalt, cu parul deschis la culoare. Va fi in Balcani, dar nu pot spune exact unde. Dupa asasinarea celui de-al treilea (?) razboiul va incepe peste noapte. Vad foarte clar trei numere, doi optari si o noua. Dar eu nu pot spune ce inseamna si nu pot estima o perioada de timp. Razboiul va veni de la rasarit”, a prevestit Alois Irlmaier cum va incepe cel de-al Treilea Razboi Mondial.

Dupa aceste evenimente urmeaza o lunga perioada de timp de noroc. Oamenii vor incepe acolo unde au inceput bunicii lor”, a declarat Alois Irlmaier, într-un interviu acordat scriitorului german, Conrad Adlmaier.

O altă profeţie importantă este cea a lui Nostradamus, care a spus că Rusia va zdrobi România.

“Din Rusia vor navali în masă

Distrugătorul Antic va ruina acel oraş,

Violenţa distruge , “Romanie” va suferi,

Astfel, flacările Marelui Razboi ne mai putând fi oprite”

Daca includem ideea că Ucraina a fost cucerită cu mult timp înainte ca un război adevărat sa înceapă, atunci conform celor scrise de Nostradamus, următoarea ţară pe lista Rusiei este România.

Termenul “Romanie”, care înseamnă “Romanii”, este considerat de unii că ar face referire la Italia insăşi, descriind un atac de proportii asupra acestei ţări. Altii însă au remarcat faptul că este specificat în finalul catrenului efectul politic şi militar pe care îl produce acest atac al Rusiei, scrie caplimpede.ro.




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate