Editura Evenimentul si Capital

UPDATE. Un restaurant și O BISERICĂ din București au fost afectate de un incendiu | FOTO

Incendiul din Drumul Taberei
Autor: | | 2 Comentarii | 1051 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Un cunoscut restaurant din București și o biserică din lemn au fost cuprinse de flăcări, în jurul orei 17.00. Traficul pe Drumul Taberei a fost blocat, iar șase autospeciale ale pompierilor militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dealul Spirii” au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

UPDATE. Incendiul a fost stins după aproximativ două ore, flăcările afectând două încăperi ale restaurantului și o anexă a unei biserici din lemn aflată în apropiere.

Incendiul a cuprins birourile administrative ale restaurantului Grizzly, situat pe Drumul Taberei nr. 30. Purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel vasile, a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că flăcările s-au propagat şi la o biserică din lemn, aflată în apropierea localului.

„Focul s-a extins pe una dintre laturile bisericii din lemn”, a precizat oficialul ISU.

Daniel Vasile a precizat că pompierii au intervenit cu șase autospeciale, iar la ora 17.50 circulația era blocată pe Drumul Taberei.

Din primele informații reiese că au fost afectate birourile restaurantului, nu și sala de mese.

La un etaj al restaurantului incendiul nu s-a extins. În prezent ard două încăperi ale restaurantului.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
12:45 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 10:20 Propunerea lui Mihai Tudose, posibilă DIVERSIUNE a PSD, consideră Dan Andronic 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni 10:03 SURSE - Mihai Tudose a acceptat funcția de premier PSD | LIVE TEXT 07:09 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 21:43 Informație-ȘOC despre viitorul premier al României! MIHAI TUDOSE, ultimul nume vehiculat pentru postul de PRIM-MINISTRU. A fost acuzat de PLAGIAT! 07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate