Incendiu în Pipera. 6 persoane evacuate dintr-o clădire de birouri

Incendiu în Pipera. 6 persoane evacuate dintr-o clădire de birouri

Un incendiu a izbucnit în această dimineaţă la o clădire de birouri din zona Pipera. Mai multe echipaje ISU s-au deplasat rapid la faţa locului şi au reuşit să stingă focul izbucnit, din câte se ştie până în momentul de faţă, la subsolul imobilului. 6 persoane au fost evacuate.

Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Bucureşti, căpitan Vasile Daniel, incendiul a fost anunţat la ora 9.20. „În foarte scurt timp, mai multe echipe ISU au ajuns la faţa locului, pe strada Nicolae Caramfil, la numărul 49. A fost nevoie de intervenţia a patru autospeciale, dintre care două de stingere. Au mai fost trimise la faţa locului două echipaje SMURD, o autospecială prevăzută cu scară şi una de descarcerare. Incendiul a fost stins relativ repede”. Oficialul a mai adăugat că cele 6 persoane aflate în imobil au fost evacuate din cauza fumului foarte dens care invadase parterul şi unul din etajele superioare ale clădirii. „Nu s-au înregistrat victime. În momentul de faţă se fac cercetări pentru a se descoperi cauza carea provocat incendiul”, a mai spus pentru EVZ căpitan Vasile Daniel.   

 

Ne puteți urmări și pe Google News