Editura Evenimentul si Capital

Incendiu în Giurgiu. Neglijența unui ADULT a pus în pericol viețile a patru copii cu dezabilități

Autor: | | 0 Comentarii | 584 Vizualizari

Incendiu puternic izbucnit într-o casă destinată îngrijirii copiilor fără familii. Focul a fost stins numai după intervenția a două autospeciale cu apă și spumă, dar și a unei ambulanțe SMURD.

Focul a fost stins după o oră în care pompierii s-au chinuit să ducă misiunea la bun sfîrșit fără ca locuința să sufere pagube și mai mari. Cu toate acestea, locuința, precum și două magazii aflate în apropiere, au suferit pagube semnificative pentru proprietari.

"Două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD au intervenit luni pe strada Murelor din municipiul Giurgiu după ce a fost anunţat faptul că acolo a izbucnit un incendiu. Ajunşi la faţa locului pompierii au constatat că este vorba de o casă de tip familial în care primesc îngrijire copii cu dizabilităţi, iar incendiul se manifesta la două magazii, anexe gospodăreşti şi la un autoturism Dacia Solenza parcat lângă magazii. La sosirea echipajelor de pompieri minorii care se aflau în casă fuseseră evacuaţi şi pe timpul intervenţiei au stat în Ambulanţă", a declarat, pentru agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.

Reprezentanta Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Giurgiu, Denisa Cristescu, a declarat că în casa de tip familial "locuiesc şase minori cu dizabilităţi cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, iar pe timpul incendiului doi dintre aceştia se aflau la şcoală, ceilalţi patru fiind evacuaţi din casă de personalul care îi are în îngrijire şi niciunul nu a fost afectat de fum, deoarece incendiul s-a manifestat la anexele gospodăreşti".

În urma cercetărilor a reieşit faptul "incendiul ar fi izbucnit în urma unor lucrări la de sudură efectuate de un angajat, lucrări în urma cărora s-a aprins vegetaţia uscată din vecinătatea celor două magazii".



Tag-uri: giurgiu

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
17:52 Marea Britanie, sub teroare. Primul suspect arestat. Bilanţul groazei - VIDEO și IMAGINI ȘOCANTE 17:00 Încă un nume pe lista morților atentatului din Manchester. Cine este fetița de doar opt ani care și-a pierdut viața - FOTO în articol 12:56 ATACUL din MANCHESTER a fost anunțat cu PATRU ORE înainte de a fi comis. Cum și-au bătut joc TERORIȘTII de SECURITATEA BRITANICĂ 12:42 REACȚII din toată lumea la ATACUL TERORIST din Manchester. Ce spun politcienii, artiștii, sportivii. Oasis, Take That și David Beckham se declară DEVASTAȚI 10:56 ISIS după atentatul din Manchester: „Mai avem. Omorâți-i pe toți și peste tot” 10:56 Nicki Minaj, Chris Brown, Taylor Swift şi Cher, printre vedetele care au reacţionat după explozia de la concertul Arianei Grande din Manchester 10:19 DE ULTIMĂ ORĂ. ALERTĂ TERORISTĂ în Londra 09:03 Atacurile TERORISTE care au lovit MAREA BRITANIE din 1998 până în 2017 08:44 Marea Britanie sub TEROARE. Theresa May și Jeremy Corbyn își SUSPENDĂ CAMPANIA ELECTORALĂ 08:30 „Tablou” ÎNGROZITOR al exploziei din Manchester - Panica imensă şi haos de nedescris: oamenii urlau, fugeau şi se împingeau. Mulţi copii singuri care plângeau. 08:27 Măsuri EXTRAORDINARE de SECURITATE la New York, după ATENTATUL de la Manchester 08:26 COBRA intră în acțiune! ÎNTRUNIRE de URGENȚĂ după evenimentele din MANCHESTER 07:53 Marea Britanie sub TEROARE. Cum poți AFLA, pe Facebook, dacă PRIETENII sau RUDELE sunt în siguranță după atentat 07:10 Marea Britanie sub TEROARE. MAE a înființat un TELEFON SPECIAL pentru posibilele VICTIME 06:53 Marea Britanie sub TEROARE. Manchester Arena, locul atentatului, a doua cea mai mare sală de concerte din Europa

Articole salvate