ALERTĂ MAXIMĂ! În MUREȘ se calcă în picioare un drept constituțional

ALERTĂ MAXIMĂ! În MUREȘ se calcă în picioare un drept constituțional

Inspectorul școlar general din județul Mureș, Ioan Macarie, a declarat, ieri, că prin neaprobarea rețelei școlare de către Consiliul Local Târgu Mureș s-a creat o situație gravă, întrucât 4.789 de absolvenți ai claselor a VIII-a nu pot să își exprime opțiunile pentru admiterea la licee și școli profesionale în clasa a IX-a, pentru anul școlar 2017-2018.

Ioan Macarie a declarat că rețeaua școlară trebuia aprobată de Consiliul Local Târgu Mureș cu cel puțin o lună înainte, că nici până la această dată nu s-a luat vreo decizie în acest sens și că speră ca măcar în ședința din 29 iunie acest punct să fie inclus pe ordinea de zi, informează Agerpres.

„Din respect pentru actul educațional, solicităm Consiliului Local al municipiului Târgu Mureș să introducă pe ordinea de zi a ședinței din 29.06.2017, aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Târgu Mureș. În caz contrar, Inspectoratul Școlar Județean Mureș nu își asumă faptul că cei 4789 de elevi absolvenți ai claselor a VIII-a din anul școlar 2016-2017, nu vor putea să își exprime opțiunile pentru admiterea la licee și școli profesionale în clasa a IX-a, pentru anul școlar 2017-2018. Informăm părinții elevilor absolvenți ai claselor a VIII-a că Broșura de admitere în învățământul liceal și profesional nu poate fi publicată de către ISJ Mureș, neexistând rețeaua școlară aprobată de Consiliul local al municipiului Târgu Mureș”, a arătat Ioan Macarie.

Șeful ISJ Mureș a spus că îi invită pe consilierii locali, cei care ar trebui să vadă în educație o prioritate și să reprezinte interesele comunității, să nu trateze cu superficialitate și într-un mod iresponsabil această problemă, deoarece periclitează șansa de a urma cursuri liceale și profesionale a tuturor absolvenților claselor a VIII-a din județul Mureș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentanții UDMR din Consiliul Local Târgu Mureș au respins aprobarea rețelei școlare din municipiu pentru anul școlar 2017-2018, întrucât pe această listă nu s-a regăsit și Liceul Teologic Romano-Catolic, pentru înființarea căruia procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva fostului șef al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, Ștefan Someșan, și a fostului director al Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, Zsolt-Jozsef Tamasi.

În plus, secția de contencios administrativ a Tribunalului Mureș a anulat, în primă instanță, Decizia nr. 1385/31.08.2015 emisă de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Mureș, prin care s-a înființat Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș și prin care s-au transferat clase la această unitate școlară de la alte două instituții de învățământ.