Editura Evenimentul si Capital

În 2015, ROMÂNII au decis: DESENE ANIMATE în locul ȘTIRILOR. De asemenea, muzica populară și serialele turcești sunt la înălțime | CLINICA

Conform audiențelor, dacă posturile de desene animate ar introduce un jurnal principal, la ora 19, ar devansa multe posturi de știri.
Autor: | | 3 Comentarii | 1262 Vizualizari

Audiențele posturilor TV din România au surprins și în 2015. Românii au preferat serialele turcești și emisiunile scandaloase. Primele trei poziții sunt ocupate și în 2015 de PROTV, Antena 1 și Kanal D.

 Cel mai urmărit post TV de știri a fost Antena 3, iar pe locul imediat următor, România TV(RTV) cu o medie zilnică de 1.1 puncte de rating, iar în topul celor mai urmărite 11 televiziuni în 2015, a fost și postul B1TV, care s-a clasat pe locul 11, cu o audiență medie 0,6 puncte rating.

Modelul BBC nu funcționează în România

Cel mai surprinzător caz este cel al postului de știri DIGI24. Deși au o investiție considerabilă și o politică editorială asemănătoare cu BBC, DIGI24 a fost depășit chiar și de canalul secundar al postului de desene animate Disney Channel. Cu o audiență de 0,3 puncte rating și o medie de 50,000 de telespectatori, postul DIGI este la mare distanță de postul principal de desene animate Disney care are o medie de 83.000 de telespectatori/zi. De altfel National 24 PLUS a fost devansat de toate canalele de desene animate: Cartoon Network, Disney Junior, Boomerang, Minimax și chiar și Nickelodeon..

Muzică populară și manele

Nici teleiviziunile muzicale nu sunt mai fericite. Românii au ales în top 3 televiziuni muzicale, două posturi de muzică populară și unul de manele. Lider al categoriei, cu o medie de 50.000 de mii de telespectatori pe zi,  ETNO, iar umătoarele locuri sunt ocupate de  FavoritTV cu 26.000 de telespectatori și Taraf TV cu 22.000 telespectatori pe zi. De altfel, singurele posturi comerciale care au depășit pragul de audiență 0.00 sunt Kiss TV și ZU TV care au înregistrat 0.1 puncte rating și o medie de 19.000, respectiv 14.000 de telespectatori pe zi. U TV, Music Channel sau Hit Music Channel au audinețe medii de 0.0 puncte rating.

Antena Stars, recunoscut pentru mondenitățile ușoare livrate zilnic, reușește poziția zece cu o medie de 89,000 de telespectatori/ zi și o medie de 0.5.

Dacă sunteți curioși cum se descurcă Discovery sau National Geographic, există o mică speranță. Ambele posturi trec de pragul 0.0 și atrag o medie de 13.000 români pe zi, deci o audiență medie de 0,1 puncte rating.

Diagnostic: Mă gândesc serios la deschiderea unui pub de karaoke cu manele sau chiar un post de radio cu muzică orientală.  Pe scurt, vă rog, închideți televizoarele în 2016, pare cea mai sigură cale. Evident, TOTAL BOLNAV!




Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate