ÎMPOTRIVA CĂSĂTORIILOR HOMOSEXUALE. KLAUS IOHANNIS și DACIAN CIOLOȘ, invitați să semneze alături de 3 milioane de români.

ÎMPOTRIVA CĂSĂTORIILOR HOMOSEXUALE. KLAUS IOHANNIS și DACIAN CIOLOȘ, invitați să semneze alături de 3 milioane de români.

"Coaliția Pentru Familie" organizație neguvernamentală care a inițiat o campanie de strângere de semnături pentru modificarea unui articol în Constituția României ce ar duce la blocarea, în viitor, a căsătoriilor între persoane de același sex, a lansat o provocare primilor oameni în stat. A cerut, printr-o scrisoare făcută publică ca Klaus Iohannis, Dacian Ciloș, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea să semneze propunerea legislativă.

"Am trimis Președintelui României, Prim-ministrului și Președinților celor două Camere ale Parlamentului invitația oficială de a se alătura susținătorilor propunerii legislative de revizuire a Constituției pentru ocrotirea familiei", anunță Coaliția Pentru Familie. Celor patru oficiali li se solicită și să sprijine „adoptarea propunerii legislative, pentru a facilita astfel poporului român exprimarea opțiunii sale suverane prin referendum național.”„Vă invităm să vă alăturați celor circa 3 milioane de cetățeni români care au semnat listele de susținători ai propunerii legislative de revizuire a articolului 48(1) din Constituția României”, se arată în scrisoare.

Propunerea legislativă, inițiată de un grup de cetățeni a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 882/25.11.2015 și urmărește înlocuirea în cuprinsul articolului 48, aliniatul 1 al Constituției a termenului „soți” cu expresia „bărbat și femeie”. Restul articolului se păstrează neschimbat. Prin noua formulare considerăm că se asigură implemenPrin noua formulare considerăm că se asigură implementarea precisă și literală a unor expresii consacrate cu puterea unor garanții imuabile destinate ocrotirii familiei, recunoscută drept „elementul natural și fundamental al societății” în art. 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Doar bărbatul și femeia împreună se bucură de recunoașterea și garantarea universală a dreptului de a se căsători și de a întemeia o familie, pe baza unor importante considerente de natură istorică, culturală și morală specifice societății românești.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Contăm totodată pe ajutorul și pe mijlocirea dvs. pentru ca, în îndeplinirea prerogativelor constituționale, să sprijiniți adoptarea propunerii legislative, pentru a facilita astfel poporului român exprimarea opțiunii sale suverane prin referendum național.”

În scrisoarea semnată, alături de președintele Comitetului de inițiativă, și de președintele celei mai importante federații de organizații românești din diaspora, Federația Asociațiilor Românești din Europa (FADERE), este semnalat faptul că „din cauza unor prevederi legale anacronice și discriminatorii, românii cu domiciliul în străinătate nu se pot înscrie pe listele de susținători ai propunerii legislative.” Semnatarii solicită cu această ocazie factorilor de decizie reformarea și relaxarea legislației privind inițiativele cetățenești în România. Vă vom informa cu privire la răspunsurile celor 4 oameni de stat, se menționează în final.