Un film, interzis în Iran, din cauza unei fotografii. Femeia din imagine, apariție provocatoare

Un film, interzis în Iran, din cauza unei fotografii. Femeia din imagine, apariție provocatoare Dictatura islamistă din Iran folosește AI pentru a le pedepsi pe femei; Sursa: Twitter

Autorităţile iraniene au interzis un festival de film care a publicat pe afişul său fotografia unei actriţe care nu purta vălul, obligatoriu pentru femei în Republica Islamică, potrivit mass-media oficiale,

Oficiali ai Ministrului Culturii din Iran au emis un ordin pentru a pune capăt celei de-a 13-a ediţii a Festivalului de scurtmetraj Isfa, după ce acesta a folosit pe afişul său imaginea unei femei fără văl", a relatat sâmbătă seara agenţia oficială Irna.

Festivalul a fost înfiinţat în anul 2008 de către Asociaţia regizorilor iranieni de scurtmetraje (Isfa) şi se desfăşoară la Teheran.

Pentru a-şi prezenta următoarea ediţie, care ar fi trebuit să aibă loc în septembrie, organizatorii festivalului au pus pe afiş o fotografie a actriţei iraniene Susan Taslimi din filmul "Moartea lui Yazdgerd", lansat în anul 1982.

Ne puteți urmări și pe Google News

O lege care a stârnit numeroase discuții

Potrivit unei legi în vigoare din 1983, la patru ani după Revoluţia islamică din 1979, femeile iraniene şi străine, indiferent de religie, trebuie să poarte în public un văl şi haine largi.

La jumătatea lunii iulie, poliţia a reintrodus patrulele care sancţionează femeile ce apar în public fără vălul islamic. Acest anunţ intervine la zece luni după decesul, pe 16 septembrie 2022, al tinerei kurde iraniene în vârstă de 22 de ani Mahsa Amini, arestată de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar al Republicii Islamice, care le impune femeilor să poarte vălul islamic de fiecare dată când apar în public.

Actriţa iraniană Afsaneh Bayegan a primit o pedeapsă de închisoare cu suspendare pentru că nu a purtat vălul

Decesul Mahsei Amini a declanşat o amplă mişcare de protest cu manifestaţii în mai multe oraşe în octombrie şi noiembrie, înainte ca valul de proteste să scadă în intensitate. Mai multe sute de persoane, între care membri ai forţelor de ordine, au fost ucise şi mii arestate. Şapte persoane au fost executate pentru implicarea lor în proteste.

La data de 19 iulie, actriţa iraniană Afsaneh Bayegan a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a apărut fără vălul obligatoriu la un eveniment cinematografic, conform Agerpres.