Editura Evenimentul si Capital

Informații de ULTIMĂ ORĂ despre starea lui Ion Iliescu. Anunțul a fost făcut de Nina Iliescu

Autor: | | 14 Comentarii | 63383 Vizualizari

Deși sfârșitul anului 2017 nu l-a prins într-o stare de sănătate foarte bună pe fostul șef al statului, Ion Iliescu, lucrurile par a intra pe făgașul normal. Iliescu se simte mai bine ca oricând, fapt confirmat chiar de soția acestuia, doamna Nina.

O entorsă a fost cea care i-a dat bătăi de cap lui Ion Iliescu în luna decembrie, însă fostul șef al statului a ascultat cu strictețe sfaturile medicilor, iar tratamentele și odihna au fost factorii care l-au făcut să-și revină foarte repede, scrie Spy News.

Soţia acestuia, Nina Iliescu, a vorbit într-o emisiune la radio despre cum le merge celor doi, precizând că sunt bine, ba chiar sunt în petrecere. Pe data de 3 martie a fost ziua de naştere a lui Ion Iliescu, la o zi distanţă şi-a sărbătorit ziua soţia sa, iar pe 8 Martie, fireşte, a fost ziua Femeii. Astfel, se pare că toate problemele au trecut, iar cei doi sunt foarte bine şi se bucură în linişte de bătrâneţe.

„Noi o tot ducem într-o sărbătoare. Am avut 3 martie, 4 martie şi 8 Martie”, a spus Nina Iliescu la o emisiune la radio.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X