Ilie Șerbănescu, publicist și analist economic, ex-ministru al Reformei: „Avem un stat minimal, de la care nu mai poți face nimic”

Ilie Șerbănescu, publicist și analist economic, ex-ministru al Reformei: „Avem un stat minimal, de la care nu mai poți face nimic”

În partea a doua a interviului acordat Evenimentului zilei, analistul economic Ilie Șerbănescu trage linie și identifică „trei pierzători” ai „revoluției fiscale“ a PSD: angajații români, care în cel mai bun caz se aleg cu doi-trei lei în plus la leafă, statul român, care va înregistra noi găuri la buget și 90% din IMM-urile românești, care sunt puse să cotizeze fiscal la greu. Cine câștigă? „Capitalul străin, care primește cu această ocazie încă un cadou fiscal”, subliniază analistul.

- Ileana Ilie Ungureanu: Datele INS spun că prețurile au crescut în octombrie cel mai mult din 2013 încoace. Practic, din cele peste 100 de produse și servicii din coșul de consum luat în calcul, doar 9 nu s-au scumpit. Economia crește precum Făt-Frumos din poveste, dar bunăstarea nu se simte în portofelul românului de rând.

- Ilie Șerbănescu: Nu se simte, dar nu pentru că e inflație, ci pentru că nu ne aparține creșterea economică. I-am scris un fel de scrisoare lui Mihai Tudose, atunci, la început, când mi s-a părut că e bătăios și părea bine intenționat - lucru de care m-am lecuit între timp - și i-am spus să ceară de la Statistică PIB-ul defalcat, adică ce se obține de către capitalul străin și ce se obține de către capitalul românesc. La intrarea României în UE, cifra de afaceri obținută de capitalul străin cumula 22%. Știți cât e acum? 52%.

- Altfel spus, creșterea economică se obține în partea de economie care aparține capitalului străin.

Ne puteți urmări și pe Google News

- Exact. Ei, străinii, au crescut de la 22% la 52% și noi am dat înapoi. Deci, creșterea economică cu care ne lăudăm nu aparține României. Așa se explică faptul că de la Victor Ponta încoace, guvernanții tot timpul vor să culeagă ceva din creșterea asta economică și ăia, proprietarii străini, le dau peste mână. PSD a câștigat alegerile pentru că a fost ajutat de lipsa unei opoziții adevărate, și pune umărul și DNA, găsind cu predilecție corupți PSD și victimizând astfel partidul în ochii oamenilor de rând. Pentru doamna Kovesi aproape că nu există decât corupți de la PSD.

- Liderii coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Că- lin Popescu Tăriceanu, insistă cu existența unui stat paralel. Cum comentați?

- Ca să fie un stat paralel trebuie să-l vezi pe ăla de bază. Eu nu-l văd. Dacă e vreunul paralel, atunci ăla a confiscat statul bază. E un bruiaj ca să-și găsească scuze. E un stat confiscat.

- De cine?

- De structurile de forță, care sunt mult mai puternice decât structurile alese. Și structurile de forță aparțin în ultimă instanță proprietarului. Noi am pierdut proprietatea. În spatele ăstora se află străini. În spatele lui Kovesi e evident cine e, că se dau americanii singuri în vileag. Ce, credeți că lui Dragnea îi pasă de programul de guvernare? Deocamdată este alterat de dorința lui de a scă- pa din corsetul Justiției. Faptul că Dragnea a ajuns lider e vina PSD-ului, care a avut lideri mai buni decât el (Adrian Năstase, Mircea Geoană, chiar și Ponta), dar s-au mâncat între ei atât de mult că n-a mai rămas decât Dragnea, care pare cel mai abil la mâncatul de oameni din PSD. Cu privire la justiție, acum 25 de ani cuvântul de ordine era totul de la stat la privat. Păi ca să se desfășoare legal acest lucru dura 200 de ani.

- Și-atunci?

- Dacă justiția doar se făcea că intervine, atunci transferul ăsta dura 20 de ani. Acum vine Justiția și se vâră salutar în această chestiune. Doar că nu mai e așa de simplu. Unu: nu mai poți urmări banul, pentru că el s-a dus. Și doi: după 25 de ani tot ce era important a ajuns la străini. Și de ăștia DNA-ul nu are voie să se atingă. Uitațivă la dosarul „Microsoft”, cel mai important dosar din toată istoria Justiției din România. E dare și luare de mită fără mituitor. În dosar nu sunt decât mituiți, și nu e verosimil, nu e firesc. Sunt zeci de dosare de constituire de prejudiciu, dar fără prejudiciu. Așa că dacă DNA-ul nu poate să se lege de străinii care sunt la putere, scoate de la naftalină dosare vechi, cum e și deja celebrul dosar Belina.

„Această mișcare de a pune integral contribuțiile în cârca salariatului este o întoarcere la primitivism”

- Care credeți că vor fi consecințele așa-zisei „revoluții fiscale” a PSD? Ce ascunde transferul contribuțiilor sociale și de sănătate de la angajator la angajat, mai exact?

- E o problemă complexă și întotdeauna trebuie să-ți pui întrebarea cui folosește?! Cine se alege cu ceva din acest lucru. Angajații nu, pentru că se aleg cu câștiguri suplimentare de vreo doi – trei lei, dacă nu chiar cu scăderi nete de salarii. Statul, ca să înlesnească această mutare fiscală, scade impozitul pe venit de la 16% la 10%, deci se alege cu niște încasări mai mici, așa că e și el pierzător. Și capitalul românesc e pierzător, ba chiar va finanța această chestiune, din moment ce IMM-urile, care au cel puțin doi angajați, cel puțin 45.000 de lei capital social și un milion de lei cifră de afaceri, plătesc 1% din cifra de afaceri sau rămân cu 16% impozit pe profit, cum este și în prezent. Și mai rămâne capitalul străin, care primește cu această ocazie încă un cadou fiscal.

- Dilema socialistului a fost întotdeauna remunerarea capitalului versus remunerarea muncii. De unde această ură împotriva capitalului și a celor care îl acumulează?

- Toate marile cuceriri pe care le-a realizat munca, în relația asta cu capitalul, sunt de dată recentă, nu au 100 de ani. Această mișcare de a pune integral contribuțiile în cârca salariatului este o întoarcere la primitivism. Ne întoarcem acum la secolul IX. Capitalul nu mai are nicio responsabilitate. Fiscalitatea din România nu numai că nu combate, dar și contribuie la prelungirea și promovarea actualei împărțiri odioase a PIB-ului între muncă și capital (doar 30% munca și vreo 55% capitalul, adică exact invers decât în țările de prin Occident). După „revoluția fiscală“ a PSD se suprataxează tocmai componenta minoritară, adică munca, într-o proporție de trei ori mai mare decât în cazul capitalului (47%, față de 16%). În altă ordine de idei, multinaționalele rămân să evazioneze în continuare impozitarea unor profituri pe care chiar le realizează în realitate.

- Să nu ne facem iluzii, fără capital străin, care are o participare însemnată la buget, România ar fi intrat în colaps. Evitarea impozitării și evaziunea fiscală generează pierderi de venituri peste tot în lume, fenomenul nu este nicidecum specific doar României.

- Respectiva participare vine din impozitarea muncii (adică a părții din valoarea adăugată ce revine forței de muncă), și nu din impozitarea profitului (adică a părții din valoarea adăugată ce revine capitalului). Mai precis, din impozitarea a ceea ce ne revine „nouă“, românilor, și nu din impozitarea a ceea ce le revine „lor“, străinilor. Tovarășul Dragnea face ceea ce-i spun ăia cu care e el pe mână. Asta e sclavagism modern.

- Ca o paranteză, România se afla în 2016 pe locul 66 în lume în ceea ce privește sclavia modernă.

- Capitalismul a câștigat bătălia cu comunismul fiind mai uman, mai moral, și mai social, decât reușea comunismul să fie la nivelul de productivitate pe care îl avea. După ’89, când a rămas singur, capitalismul a dat iama. Și acum face experimente. Dar nu le face la el în țară, le face la proști, ca de-alde noi. Această măsură (transferul contribuțiilor – n.r.) era programată să se întâmple mai demult, indiferent de cine se află la guvernare, dovadă că a fost abordată și de Gabriel Biriș din fostul guvern. Odată și odată se va sparge bula asta cu creșterea economică, pentru că nu poate să țină mult, nu are sustenabilitate.

- Istoricul multinaționalelor în România este relativ scurt, a început în anii ’90, el nu poate fi judecat cu criteriile de azi. Să ne amintim și de anul 1996, când – după 7 ani de tranziție teoretică – existau doar 11 întreprinderi privatizate cu participarea unor investitori străini , iar rezerva externă a Băncii Naționale era de numai 0,5 miliarde dolari.

- Peste 60% din activele industriale importante - resursele subsolului, atelajele industriale din industriile astea care mai există, pământurile, pădurile - sunt la alții. Trăim în capitalism și e dreptul lor, al proprietarilor, să stabilească regulile. Ce e tulburător e altceva: ei au luat proprietatea, au luat decizia, dar nu au luat și administrarea. Ar avea tot dreptul să ia administrarea, dar nu cred că o vor face, pentru că i-ar costa mai scump.

- Adică?

- wAr trebui să-i plătească pe administratorii lor la nivelul salariilor din țările mamă, nu ca aici. Apoi, ar fi foarte complicată treaba pentru că n-ar mai putea da vina pe altcineva, așa că îi lasă pe români să conducă și să fie ei vinovați dacă nu-și ating planurile de business. Administrarea înseamnă responsabilitate.

„«Revoluția fiscală» a PSD impozitează munca de trei ori mai mult decât capitalul”

- Credeți că nu e bine că sunt multinaționale în țară?

-Nu am spus asta. Nu e rău că avem multinaționale, dar e rău că multinaționalele sunt cele prioritare. Și în alte țări sunt multinaționale, dar nu ele decid. Repet, în România munca ia 30%, 55% ia capitalul, restul de 15% ia statul. Cam peste tot ia statul 15%, numai că proporția dintre muncă și capital e fix inversă în Occident. Când ai o țară occidentală, în care capitalul ia mai puțin decât ia munca, poți să zici că e de stânga. Când ia mai mult capitalul din PIB decât ia munca, poți să zici că e de dreapta. La noi sunt împinse deja la paroxism lucrurile spre dreapta. În mod normal, n-ar trebui să mai existe în România decât un partid de stânga, care să mai corecteze lucrurile.

- Păi nu avem stânga la guvernare?

- E un partid de stânga, care se laudă cu măsuri de dreapta. De la venirea lui Ponta la guvernare, din 2012, PSD-ul nu face decât să reducă presiunea pe capital. Dvs. știți ce face fiscalitatea la o asemenea stuctură discrepantă a împărțirii odioasă între muncă și capital? Impozitează munca de trei ori mai mult decât capitalul. Adică în loc să mai balanseze lucrurile, accentuează această chestiune.

- Trăim deja într-un stat minimal?

- Avem un stat minimal, de la care nu mai poți pretinde nimic, și de asistați social. Și expresia cea mai brutală și violentă este că în urma reducerilor absurde de taxe, nivelul încasărilor bugetare din Româ- nia este mult sub 30%. Actualul buget, care nu mi se pare realist, zice că vor fi 31%. Eu nu cred. Cu noile reduceri de taxe, inclusiv cea de 10%, se va trece sub 30%. În UE, cu care ne place să ne comparăm, media e 44%. Toate țările foste surate cu România încearcă să aibă la dispoziție un stat puternic, or pentru asta trebuie să ai încasări la buget. De unde? Din impozite. Dar din impozite mici nu poți să ai încasări mari.

- Cui folosește o Românie slabă?

- Nu știu. Asta trebuie să-l întrebați pe tovarășul Dragnea.

- De ce Dragnea?

- Pentru că a păstorit un program care nu face altceva decât să reducă taxele. Nu poți să ajungi nicăieri cu un stat care nu are încasări. Eu nu zic să avem taxele din țările nordice, dar nu putem să fim paria. Cu noi găuri la buget, ajungem să avem un stat și mai incapabil să facă ceva pentru sănătate, educație, infrastructură.

- Concret, ce aveți de reproșat actualei puteri?

- Că lasă să existe și profilerează în continuare această inechitabilă și odioasă împărțire a PIB-ului între muncă și capital. Dacă nu se schimbă balanța, peste 20 de ani România va fi și mai rău. Asta dacă nu va fi împărțită, pentru că proprietatea este cu prioritate deja la străini, și dacă străinii care o dețin se ceartă între ei, lucru care e foarte posibil, se împarte totul ca între frații care nu se mai înțeleg.

- Cine să împartă România?

- Numai marile puteri pot să o facă. Americanii, rușii, nemți. Singura mare putere interesată ca România să existe în granițele actuale este SUA. Și asta nu din dragoste pentru România, pe care o tratează ca pe o cârpă de șters pe jos, ci din cauza faptului că vede în asta o posibilitate de a bara o înțelegere ruso-germană.

- Partidele politice sunt ocupate cu lupta între ele și nu sunt preocupate de problemele țării. Cum putem rupe acest cerc vicios?

- Nu se poate rupe. La noi e o situație specială, pentru că lipsa de încrederea a populației față de instituțiile politice și administrațiile publice e înlocuită de încrederea în UE. Partidele nu pun în discuție UE, e subiect tabu