Editura Evenimentul si Capital

Capitalul ROMÂNESC PIERDE din „REVOLUȚIA FISCALĂ” a PSD. CAPITALUL STRĂIN primește un CADOU FISCAL - Ilie Șerbănescu, publicist, analist economic

Autor: | | 11 Comentarii | 8443 Vizualizari

În partea a doua a interviului acordat Evenimentului zilei, analistul economic Ilie Șerbănescu trage linie și identifică „trei pierzători” ai „revoluției fiscale“ a PSD: angajații români, care în cel mai bun caz se aleg cu doi-trei lei în plus la leafă, statul român, care va înregistra noi găuri la buget și 90% din IMM-urile românești, care sunt puse să cotizeze fiscal la greu. Cine câștigă? „Capitalul străin, care primește cu această ocazie încă un cadou fiscal”, subliniază analistul.

- Ileana Ilie Ungureanu: Datele INS spun că prețurile au crescut în octombrie cel mai mult din 2013 încoace. Practic, din cele peste 100 de produse și servicii din coșul de consum luat în calcul, doar 9 nu s-au scumpit. Economia crește precum Făt-Frumos din poveste, dar bunăstarea nu se simte în portofelul românului de rând.

- Ilie Șerbănescu: Nu se simte, dar nu pentru că e inflație, ci pentru că nu ne aparține creșterea economică. I-am scris un fel de scrisoare lui Mihai Tudose, atunci, la început, când mi s-a părut că e bătăios și părea bine intenționat - lucru de care m-am lecuit între timp - și i-am spus să ceară de la Statistică PIB-ul defalcat, adică ce se obține de către capitalul străin și ce se obține de către capitalul românesc. La intrarea României în UE, cifra de afaceri obținută de capitalul străin cumula 22%. Știți cât e acum? 52%.

- Altfel spus, creșterea economică se obține în partea de economie care aparține capitalului străin.

- Exact. Ei, străinii, au crescut de la 22% la 52% și noi am dat înapoi. Deci, creșterea economică cu care ne lăudăm nu aparține României. Așa se explică faptul că de la Victor Ponta încoace, guvernanții tot timpul vor să culeagă ceva din creșterea asta economică și ăia, proprietarii străini, le dau peste mână. PSD a câștigat alegerile pentru că a fost ajutat de lipsa unei opoziții adevărate, și pune umărul și DNA, găsind cu predilecție corupți PSD și victimizând astfel partidul în ochii oamenilor de rând. Pentru doamna Kovesi aproape că nu există decât corupți de la PSD.

- Liderii coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Că- lin Popescu Tăriceanu, insistă cu existența unui stat paralel. Cum comentați?

- Ca să fie un stat paralel trebuie să-l vezi pe ăla de bază. Eu nu-l văd. Dacă e vreunul paralel, atunci ăla a confiscat statul bază. E un bruiaj ca să-și găsească scuze. E un stat confiscat.

- De cine?

- De structurile de forță, care sunt mult mai puternice decât structurile alese. Și structurile de forță aparțin în ultimă instanță proprietarului. Noi am pierdut proprietatea. În spatele ăstora se află străini. În spatele lui Kovesi e evident cine e, că se dau americanii singuri în vileag. Ce, credeți că lui Dragnea îi pasă de programul de guvernare? Deocamdată este alterat de dorința lui de a scă- pa din corsetul Justiției. Faptul că Dragnea a ajuns lider e vina PSD-ului, care a avut lideri mai buni decât el (Adrian Năstase, Mircea Geoană, chiar și Ponta), dar s-au mâncat între ei atât de mult că n-a mai rămas decât Dragnea, care pare cel mai abil la mâncatul de oameni din PSD. Cu privire la justiție, acum 25 de ani cuvântul de ordine era totul de la stat la privat. Păi ca să se desfășoare legal acest lucru dura 200 de ani.

- Și-atunci?

- Dacă justiția doar se făcea că intervine, atunci transferul ăsta dura 20 de ani. Acum vine Justiția și se vâră salutar în această chestiune. Doar că nu mai e așa de simplu. Unu: nu mai poți urmări banul, pentru că el s-a dus. Și doi: după 25 de ani tot ce era important a ajuns la străini. Și de ăștia DNA-ul nu are voie să se atingă. Uitațivă la dosarul „Microsoft”, cel mai important dosar din toată istoria Justiției din România. E dare și luare de mită fără mituitor. În dosar nu sunt decât mituiți, și nu e verosimil, nu e firesc. Sunt zeci de dosare de constituire de prejudiciu, dar fără prejudiciu. Așa că dacă DNA-ul nu poate să se lege de străinii care sunt la putere, scoate de la naftalină dosare vechi, cum e și deja celebrul dosar Belina.

„Această mișcare de a pune integral contribuțiile în cârca salariatului este o întoarcere la primitivism”

- Care credeți că vor fi consecințele așa-zisei „revoluții fiscale” a PSD? Ce ascunde transferul contribuțiilor sociale și de sănătate de la angajator la angajat, mai exact?

- E o problemă complexă și întotdeauna trebuie să-ți pui întrebarea cui folosește?! Cine se alege cu ceva din acest lucru. Angajații nu, pentru că se aleg cu câștiguri suplimentare de vreo doi – trei lei, dacă nu chiar cu scăderi nete de salarii. Statul, ca să înlesnească această mutare fiscală, scade impozitul pe venit de la 16% la 10%, deci se alege cu niște încasări mai mici, așa că e și el pierzător. Și capitalul românesc e pierzător, ba chiar va finanța această chestiune, din moment ce IMM-urile, care au cel puțin doi angajați, cel puțin 45.000 de lei capital social și un milion de lei cifră de afaceri, plătesc 1% din cifra de afaceri sau rămân cu 16% impozit pe profit, cum este și în prezent. Și mai rămâne capitalul străin, care primește cu această ocazie încă un cadou fiscal.

- Dilema socialistului a fost întotdeauna remunerarea capitalului versus remunerarea muncii. De unde această ură împotriva capitalului și a celor care îl acumulează?

- Toate marile cuceriri pe care le-a realizat munca, în relația asta cu capitalul, sunt de dată recentă, nu au 100 de ani. Această mișcare de a pune integral contribuțiile în cârca salariatului este o întoarcere la primitivism. Ne întoarcem acum la secolul IX. Capitalul nu mai are nicio responsabilitate. Fiscalitatea din România nu numai că nu combate, dar și contribuie la prelungirea și promovarea actualei împărțiri odioase a PIB-ului între muncă și capital (doar 30% munca și vreo 55% capitalul, adică exact invers decât în țările de prin Occident). După „revoluția fiscală“ a PSD se suprataxează tocmai componenta minoritară, adică munca, într-o proporție de trei ori mai mare decât în cazul capitalului (47%, față de 16%). În altă ordine de idei, multinaționalele rămân să evazioneze în continuare impozitarea unor profituri pe care chiar le realizează în realitate.

- Să nu ne facem iluzii, fără capital străin, care are o participare însemnată la buget, România ar fi intrat în colaps. Evitarea impozitării și evaziunea fiscală generează pierderi de venituri peste tot în lume, fenomenul nu este nicidecum specific doar României.

- Respectiva participare vine din impozitarea muncii (adică a părții din valoarea adăugată ce revine forței de muncă), și nu din impozitarea profitului (adică a părții din valoarea adăugată ce revine capitalului). Mai precis, din impozitarea a ceea ce ne revine „nouă“, românilor, și nu din impozitarea a ceea ce le revine „lor“, străinilor. Tovarășul Dragnea face ceea ce-i spun ăia cu care e el pe mână. Asta e sclavagism modern.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:57 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate