Editura Evenimentul si Capital

Ilie Năstase urează succes naționalei de Fed Cup a României

Autor: | | 0 Comentarii | 37 Vizualizari

Ilie Năstase, care urează succes României în meciul de Fed Cup contra Canadei, a fost invitat la cele două turnee ITF care se organizează vara aceasta din Curtea de Argeş.

„Urez succes României în meciul de Fed Cup contra Canadei. Ca să reușești, trebuie să pui pasiune în ceea ce faci, cum face Dr. Oetker în tenis”, a spus Ilie Năstase despre compania care sprijină sportul alb românesc de peste 10 ani, sponsorizând turnee de juniori şi profesionişti. Astfel, Ilie Năstase poate fi prezent la turneul pentru băieţi Vitality Open Tour şi la cel feminin, Inedit Open Tour, organizate de Dr. Oetker la Curtea de Argeş.

Suspendarea de peste trei ani a fostului căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a fost redusă la opt luni de tribunalul ITF, după incidentele de la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, din luna aprilie 2017.

“Sunt bucuros să vă anunţ că am obţinut o victorie importantă, chiar dacă nu totală. Eu mi-am învăţat lecţia în urma acestei experienţe, dar sper ca acum să înţeleagă şi dânşii că m-au tratat exagerat”, a spus fostul număr 1 mondial.

Ilie Năstase nu va participa la întâlnirea de la sfârşitul acestei săptămâni, România – Canada, contând pentru primul tur al Grupei Mondiale II a FED CUP by BNP Paribas, însă compania Dr. Oetker va fi prezentă ca de obicei la partidele importante ale tricolorelor.

Astfel, va avea loc o degustare de Pizza Guseppe, iar spectatorii vor avea parte de numeroase surprize din partea sponsorului competiției Dr. Oetker.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Alte sporturi

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate