Nimeni n-a iubit manualele. Pe când eram în liceu, subliniam frazele care mi se păreau stupide ori scriam pe manșeta manualului de literatură. Nu-mi plăcea. Nu-l voiam
Mai târziu, ca profesor, nu deschideam manualul. Din start mi se părea umilitor să mă uit într-o carte atât de jalnică. Apoi am scris manuale, cu credința naivă că voi schimba lumea. Nu unul-două, ci vreo 11, dacă nu chiar mai multe. Am crezut că jocurile de imaginație o să-i momească, atât pe profesori cât și pe elevi, într-o didactică mai complexă. Pentru o perioadă scurtă, chiar mi s-a părut c-am reușit. Mergeam pe stradă și aveam o senzație ficțională că din gurile oamenilor ies cuvintele mele, aceleași, care sperasem să circule; auzeam argumente ori chiar un anumit tip de frazare care, în inocența de atunci, îmi închipuiam c-ar putea să rupă legăturile cu vechile mentalități de gândire.
Mi-amintesc că într-unul dintre manualele de liceu scrisesem un exercițiu care începea așa: “Din dulapul de haine iese un om care-ți zâmbește complice…”. Iar biografia acelui ins devenea baza exercițiului. Ideea era ca un copil de 15 ani să înțeleagă nu atât lumea ocultă, cât mecanismele care fac ca un om, care știe foarte bine că din dulapul lui a ieșit un hoț, să spere totuși că se află în plin fenomen paranormal. Una este să memorezi o definiție și cu totul alta să participi la o poveste, pentru a înțelege definiția respectivă. N-o mai lungesc: aproape patru ani am scris manuale. Ani irosiți. Iar astăzi chiar șterși din istorie, exact ca și cei aproape 20, de când școala s-a modelat alegând manuale, alegând metode, alegând texte. Ce poate fi mai minunat în lume decât să ai posibilitatea să alegi?! Când ai de ales, viața devine infinită, iar fiecare zi un fel de plimbare pe aleile care se bifurcă! Borgesian! Să trăiești să ai lucruri pe alese! Să poți citi o definiție ordonat și ascetic și apoi să te joci puțin cu omul ascuns în dulap! Dar când e diversitate îți trebuie și timp ca să înțelegi jocurile și suplețea omului care are de ales. La noi tocmai a trecut timpul ăsta. Tocmai ne-am adaptat.
În momentul acesta cred într-o programă unică și într-un număr mare de manuale. Fiecare profesor ar trebui să aibă un manual al său, ca o carte de vizită. Un manual în format electronic, pus pe net. Un manual gratuit, parte din munca didactică a unui profesor. Măcar o crestomație de texte, care să exprime punctul de vedere al acelui profesor. După cum cred că un elev ar trebui să aibă ocazia să-și aleagă, la rândul său dintr-o mare ofertă. Să ți se spună la școală așa: Săptămâna asta o să citim balade sau Semestrul ăsta o să citim romane! Pe site-ul ăsta găsiți 30 de balade. Alegeți una pe care s-o puteți prezenta, pe bune! Sau: Alegeți 2 exerciții de algebră - pe cele mai ușoare!
Ne puteți urmări și pe Google News
Poate unii dintre voi își mai amintesc că într-un an am renunțat la manual și v-am dat să citiți doar 5 cărți. Pe textele lor am învățat tot ceea ce cuprindea programa școlară. Ce an fericit a fost! Toată lumea citise! N-a mai fost nevoie de copiat ori de vreo prefăcătorie de lector care-a uitat.
Ideea unui manual unic mă înfricoșează de moarte. Îmi amintește felul în care vorbeau oamenii la ieșirea din comunism: la fel, cu același clișee, cu aceleași trimiteri culturale. Devenisem un singur om cu 20 de milioane de capete:) Îmi aduc aminte că în seara de 21 decembrie, eram la Inter. Pe bara de la Ciclop se urcase un tip care îmbărbăta mulțimea, invocând diverse nume de scriitori cu principii, iar lumea reacționa pe măsură, primind cu urale orice nume. La un moment dat oratorul a spus numele lui Dinescu și s-a lăsat o tăcere totală. Nu pentru că ar fi avut cineva ceva împotrivă, ci pentru că Dinescu se studia numai la liceu, iar grosul lumii care a ieșit pe 21 în stradă, începând cu cei patru băieți care au inițiat revolta de la Universitate, erau elevi de școală profesională sau de seral. Pe-atunci, dacă o mulțime nu reacționa la un nume ca cel al lui Dinescu, era clar că nu trecuse pe la liceu. Cam asta îți face un manual unic. Te uniformizează, te transformă în masă de manevră. Nu-i așa, domnule ministru? Ori nu contează, pentru că deja ai trecut de liceu?
Recomandările noastre
