Ideologul lui Putin, Aleksandr Dughin, a vizitat România. El s-a întâlnit cu clerici ortodocşi

Ideologul lui Putin, Aleksandr Dughin, a vizitat România. El s-a întâlnit cu clerici ortodocşi

Geostrategul Aleksandr Dughin, cunoscut ca ideologul neoficial al presedintelui rus Vladimir Putin, s-a aflat în ultimele zile într-o vizită în România.

Potrivit HotNews, Dughin s-a întâlnit cu înalte feţe bisericeşti.  "S-a întâlnit cu mai multe fețe bisericești, pentru că are proiectul eurasiatic și 'A Treia Romă', deci pe dânsul îl interesează foarte mult fețele bisericești", a declarat Mircea Popa, secretar general al Fundaţiei România - Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a negat că reprezentanţii acestei instituţii s-ar fi întâlnit cu Dughin.

Jurnalistul Robert Turcescu a publicat pe blogul său o fotografie în care Aleksandr Dughin apare alături de Eugen Mihăescu (fost ambasador UNESCO), soţia lui Eugen Mihaescu, publicistul Mircea Popa şi Călin Mihăescu, editor şi iniţiator „Miscarea Eurasia” în România. Turcescu susţine că instantaneul a fost realizat marţi, 24 iunie, în incinta restaurantului Diesel din Floreasca.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Hotnews, "A treia Romă", evocată de Mircea Popă, este un element central ideologic și mistic al doctrinei eurasianiste, promovate de Dughin și de Kremlin în prezent. "A Treia Romă" a fost invocată de călugărul Filofei din Pskov, care, în anul 1510, desemna astfel Marele Ducat al Moscovei, într-o scrisoare către marele duce Vasile III.   Moscoviții ar fi trebuit astfel să-și asume misiunea și vocația soteriologica de a salvă și proteja lumea ortodoxă și creștină, în  general, după căderea Romei și a Constantinopolului.