Iată ce a decis UEFA în privința celor de la CS „U” Craiova

Iată ce a decis UEFA în privința celor de la CS „U” Craiova

Forul de la Nyon i-a transmis, astăzi, clubului CS „U” Craiova decizia cu privire la dreptul oltenilor de participa în cupele europene în sezonul 2015/2016.

Conform Mediafax, UEFA a hotărât că CS „U” Craiova nu are dreptul de a evolua în competițiile continentale, deoarece nu este afiliată ca membru al Federației Române de Fotbal de cel puțin trei ani.

Formația CS „U” Craiova a luat ființă în anul 2013, promovând în primul eșalon după numai un sezon. În acest moment, trupa condusă de Sorin Cârțu și Emil Săndoi se află pe locul al patrulea în Liga I, loc ce i-ar fi permis participarea în Europa League.

„Nu e nici o problemă. Ne pregătim pentru la anul. Stăteam în dubiu, aveam ceva speranţe, dar asta e, nu putem face nimic. Ne pregătim pentru la anul, oricum nu era confortabil să fii în cupele europene şi să joci prin alte părţi. Dacă primeam acceptul nu am fi refuzat, normal”, a spus Sorin Cârţu, tehnicianul oltenilor, la DolceSport.

Ne puteți urmări și pe Google News